Puține alimente spun povestea Europei atât de clar precum o fac cârnații de pe continent. De la piețele bavareze la măcelăriile andaluze, de la tavernele balcanice la bistrourile franțuzești, cârnatul este mai mult decât hrană: este climat, religie, economie, clasă socială și memorie colectivă. Diferențele dintre tipurile de cârnați europeni nu sunt întâmplătoare – acestea reflectă resursele locale, conservarea tradițională și gustul construit în secole.

Germania: bratwurst, weisswurst, thüringer
Germania are peste 1.500 de tipuri de cârnați, iar filosofia lor comună este clară: prospețime, măcinare fină și condimente controlate.

  • Bratwurst: carne de porc (uneori vițel), măcinată fin, condimentată moderat (nucșoară, piper, chimen). Se consumă proaspăt, prăjit.
  • Weisswurst (Bavaria): vițel + porc, fără fum, consumați fierți, tradițional înainte de prânz.

Italia: salsiccia, salami, ’Nduja
Italia tratează cârnatul mai mult ca pe un ingredient decât ca un preparat de sine stătător.

  • Salsiccia fresca: cârnat crud, adesea aromatizat cu fenicul, vin sau usturoi.
  • Salami: fermentați și uscați, cu variațiuni regionale până la obsesie.
  • ’Nduja (Calabria): consistență aproape tartinabilă, foarte iute, afumat ușor.

Spania: chorizo, longaniza
În Spania, cârnatul este definit de un ingredient introdus relativ târziu, dar devenit esențial: boiaua afumată (pimentón).

  • Chorizo: porc, usturoi, pimentón; culoare roșie intensă.
  • Longaniza: mai lung, mai puțin afumat, uneori mai uscat.

Franța: saucisse de Toulouse, andouille, merguez
Rafinamentul classic al bucătăriei din Hexagon nu se resimte și în cârnați, care de obicei sunt preparați după rețete străvechi, rustice.

  • Saucisse de Toulouse: porc grosier, sare și piper – minimalism pur.
  • Andouille: organe, miros puternic, tradiție medievală.
  • Merguez: miel/vită, condimente nord-africane.

(foto: dreamstime)