În perioada interbelică, restaurantele din București erau adevărate bastioane ale rafinamentului culinar, iar salatele jucau un rol important în meniurile destinate clientelei sofisticate. Orașul, supranumit „Micul Paris”, avea o viață gastronomică intensă, influențată atât de tradiția românească, cât și de bucătăriile franceză, austro-ungară, grecească și rusească.

Pe atunci salatele nu erau doar garnituri, ci deseori preparate în sine, servite la prânzuri ușoare sau la dineuri festive. Ele reflectau nu doar gusturile epocii, ci și accesul la ingrediente variate în restaurantele de lux din Capitală.

Potrivit lui Constantin Bacalbașa, în celebrul său volum Dictatura gastronomică (1935), salatele servite în restaurantele bucureștene cuprindeau „verdeață fină, crescută în grădinile din jurul orașului, ouă fierte tari, pește rece, sardele, hamsii, și un strop de oțet bun și ulei de măsline autentic”.

Bacalbașa nota:  „Salata bine făcută e o artă. Nu-i ajunge verdeața, ci și mâna iscusită a bucătarului care știe cât să pună din fiecare.” (Dictatura gastronomică, 1935). Spre exemplu, salata de andive cu sos remoulade – inspirată din bucătăria franceză, era frecvent servită în restaurante precum „Capșa” sau „Athénée Palace”.

Restaurantele de elită precum Capșa, Iordache, Elizeu, Louvre, sau Athénée Palace aveau bucătari cu școală pariziană sau vieneză, care ofereau salate ca parte a „entrée”-ului. Într-un interviu publicat în Realitatea Ilustrată din acea perioadă, un bucătar de la Capșa mărturisea: „Domnii preferă salatele cu pește afumat sau carne rece, iar doamnele optează pentru andive, sparanghel și dressing-uri fine. O salată bine așezată în farfurie face cât un platou întreg.”

De asemenea, în cartea lui George Potra, Din Bucureștii de altădată (vol. II, 1990), se amintește că:„În grădinile de vară de pe Calea Victoriei sau de la Șosea, mesele începeau adesea cu o salată rece, acompaniată de vin alb ușor și pâine proaspăt scoasă din cuptor.”

sursa foto: dreamstime