În limbajul gastronomic românesc, termenii „momițe” și „fudulii” sunt adesea folosiți ca sinonime, deși desemnează organe complet diferite. Confuzia este alimentată de faptul că ambele sunt considerate delicatese, provin în special de la animale tinere și au o textură foarte fină după preparare. În realitate, diferențele anatomice, culinare și gustative sunt semnificative.

Momițele sunt glande endocrine, în special timusul (glanda situată în partea superioară a pieptului), prezent în special la viței și miei tineri; Tot glandă endocrină cu valoare gastronomică este și pancreasul, dar nu face rolul acestei confunzii. Timusul se atrofiază aproape complet pe măsură ce animalul înaintează în vârstă, motiv pentru care momițele provin aproape exclusiv de la viței și miei tineri. Au o culoare alb-crem, o consistență compactă și un aspect ușor lobulat. După opărire și gătire, momițele devin extrem de fragede, fine și cremoase, ușor untoase. Textura este motivul pentru care bucătarii francezi le consideră una dintre cele mai rafinate măruntaie.

Fuduliile sunt testiculele animalelor, de regulă de taur, berbec, vier sau cocoș. Nu au nicio legătură anatomică cu momițele. Aspectul lor este rotund sau oval, fiind acoperite de o membrană groasă care trebuie îndepărtată înainte de gătire. După preparare au o consistență elastică, interior moale și fin, gust discret, aromă mai apropiată de carnea albă decât de organe precum ficatul sau rinichii. Comparativ cu momițele, sunt mai ferme și mai puțin cremoase.

Confuzia are mai multe explicații. În primul rând, ambele sunt încadrate în categoria măruntaielor fine și se gătesc prin tehnici asemănătoare: opărire, prăjire în unt, pane sau sotare rapidă. În al doilea rând, ambele au o culoare albicioasă și o textură delicată, foarte diferită de cea a ficatului sau rinichilor. Însă, în meniuri sau în limbajul popular, termenii au fost uneori folosiți impropriu, ceea ce a perpetuat confuzia.

foto: dreamstime