Salata Mechouia: un mozaic tunisian de arome
Salata Mechouia este o salată tunisiană, cunoscută pentru gustul său intens și texturile variate. Este un exemplu remarcabil al bucătăriei nord-africane, unde ingredientele locale și tehnicile tradiționale de preparare se îmbină pentru a crea o experiență culinară unică și memorabilă. Dacă mergeți în vacanță în Tunisia, nu vă refuzați această experiență!
Mechouia, cuvânt care în arabă înseamnă "grătar", reflectă metoda tradițională de preparare a acestei salate. Originară din Tunisia, Mechouia este o salată populară în întreaga regiune nord-africană, inclusiv în Maroc, Algeria și Libia. În trecut, această salată era preparată de către familiile tunisiene ca un fel de mâncare simplu, dar delicios, în zilele calde de vară.
Tehnica de a coace legumele la flacără deschisă sau pe grătar conferă salatei Mechouia un gust afumat distinctiv, ce stă la baza popularității sale.
Ingrediente:
Ardei grași – de obicei, o combinație de roșii și verzi, copți la flacără deschisă sau pe grătar
Roșii – coapte și suculente, pregătite în același mod ca ardeii.
Usturoi – pentru un plus de aromă
Ceapă
Ulei de măsline extravirgin – esențial pentru a lega toate aromele
Ouă și măsline - sunt opționale, dar e de preferat să le aveți alături
Condimente - chimen, coriandru, sare și piper
Lămâie – sucul proaspăt stors oferă un echilibru perfect cu aromele afumate și picante
Procesul de preparare al Salatei Mechouia este la fel de important ca ingredientele sale. Legumele sunt coapte la flacără deschisă sau pe grătar, până când pielița lor devine neagră și se desprinde ușor, ceea ce le conferă acel gust afumat caracteristic.
Odată coapte și răcite, legumele sunt curățate de piele și tăiate mărunt sau zdrobite. Usturoiul, condimentele și uleiul de măsline sunt adăugate și amestecate bine, iar sucul de lămâie este stors peste salată chiar înainte de servire pentru a adăuga un strop de prospețime.
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime