Decât pofte din obidă, na de fă cu conopidă!
...pentru că, nu-i așa, între timp te-ai făcut mare și ai aflat că minunata conopidă, pe numele ei de buletin Brassica Oleraceea, este una dintre cele mai sănătoase, versatile și delicioase legume pe care le ai la îndemână.
Lasă că e plină de nutrienți, vitamina C și fibre pentru digestie; treci peste faptul că o poți avea în dietă tot anul. Dar ai aflat între timp că se poate consuma în nenumărate feluri, de la stare crudă, așa cum e, la murături – trecând prin nenumărate garnituri și budinci și, bineînțeles, salate. Asta pentru că, la fel ca puiul, are un gust ușor dulceag și aparent neutru, care se pretează la o infinitate de combinații de arome.
Iată, așadar, câteva sugestii de salate în care să combini conopida cu succes:
1. Conopidă crudă cu anchoa, capere, Mexico Mix și roșii. Pentru o astfel de salată desfaci o treime (cam 100 de grame) de conopidă în buchețele mici. Peste patul de conopidă presari jumătate dintr-o pungă de Mexico Mix de la Eisber și continui cu anchoa marinată și capere. Adaugi o mână de roșii cherry, tăiate în jumătate, ulei de măsline, dressing balsamico de la Tokaj și potrivești de sare și piper. Opțional, presari și o mână de pătrunjel proaspăt tocat.
2. Conopidă opărită cu macrou, Chef Mix și boabe de muștar – Conopida este opărită în apă cu sare câteva minute (sau ținută în abur cinci minute) apoi scoasă și lăsată la stors și răcit. Separat, asamblezi Chef mix cu macrou afumat, rupă/tăiat în fâșii și cu frunze proaspete de pătrunjel. Peste acest amestec pui conopida, iar apoi faci dressingul din ulei de măsline și zeama de la o jumătate de lămâie. Să pui mai puțină sare, dacă ai opărit conopida în apă sărată!
3. Conopidă crudă cu brânză, pere, valeriană (Fetică) și fistic – asta chiar e o mega combinație! Și e potrivită pentru orice anotimp. Asamblezi 80g de frunze de valeriană cu 100g de conopidă desfăcută în buchhete mici. Adaugi o pară (cum îți place, dar cel mai bine iese cu perele mai tari) tăiată cuburi și cu 70-80 de grame de brânză de capră sau vreo brânză albastră (cu mucegai nobil) pe care o ai în frigider. Completezi cu ulei de măsline extravirgin, zeamă de lâmâie și un praf de sare.