Mixologie Verde. Un nou val în lumea barurilor: cocktailuri din salate celebre
Cine a zis că nu poți bea salata...?
Într-o lume în care granițele culinare se estompează și curiozitatea gustativă nu mai are limite, mixologia face un pas îndrăzneț: transformarea salatelor celebre în cocktailuri. Da, ai citit bine. Dacă ai crezut că doar vinul merge cu salata, pregătește-ți shakerul și papilele gustative – se anunță o revoluție lichidă cu note de… măsline și brânză feta.
The Clumsies Bar din Atena este unul dintre locurile în care îmi doresc mult să ajung, atât pentru mine personal, cât și în interes professional, mai ales pentru studiul meu privind gastronomia balcanică. Cândva în topul celor mai cele baruri din lume, a ajuns la mine pe altă cale: e locul unde bartenederii au transformat salata grecească în cocktail (folosindu-se de imaginație și chimie – spre exemplu, folosesc acid lactic pentru aroma de feta, iar de la legume – apă de castraveți, tomate sau piure de ardei).
Mai târziu l-am văzut și pe Gordon Ramsay care, împreună cu alți doi chefi a creat, tot acolo, shotul de tzatziki. De aici și inspirația pentru acest material în care am strâns câteva rețete de băuturi inspirate din salate.
Există și la noi câteva locante care au meniuri de cocktailuri care ies din zona clasică și mega-frecventată (felicitări, Puiu Alexandru, pentru idei!), dar cred că e un trend pe care ar trebui să insistăm. Nu de alta, dar măcar e diferențiator.
- Cocktail “Caesar Martini” – gustul unei cine împărătești
Inspirat de clasica salată Caesar, acest cocktail este un amestec nobil între vodka infuzată cu usturoi, lichior de anșoa (da, există) și un strop de suc de lămâie. Se servește într-un pahar de martini cu o bordură de parmezan ras și se decorează cu o frunză de romaine. Cine are nevoie de crutoane când ai gheață?
Ingrediente:
40 ml vodka infuzată cu usturoi
10 ml lichior de anșoa (sau vermut sec + picătură de sos Worcestershire)
10 ml suc de lămâie proaspăt
parmezan ras pentru decor
frunză de salată romaine
- “Greek Mule” – vacanță în Santorini
Când clasicul Moscow Mule se îndrăgostește de o salată grecească, rezultatul e o explozie mediteraneană: gin infuzat cu castravete, apă tonică, bitter de oregano și o picătură de ulei de măsline. Se servește în cană de cupru, cu măsline Kalamata pe bețișor.
Ingrediente:
50 ml gin infuzat cu castravete
100 ml apă tonică premium
2 picături bitter de oregano
1 picătură de ulei de măsline extravirgin
măsline Kalamata și felii de roșie cherry pentru decor
- “Tabbouleh Tonic” – fresh din Levant
Această băutură vibrantă capturează prospețimea salatei tabbouleh: vodka sau gin, suc de lămâie, sirop de pătrunjel și o notă de mentă proaspătă. Ușor, aromat, și perfect pentru brunch.
Ingrediente:
40 ml vodka (sau gin)
20 ml suc de lămâie
15 ml sirop de pătrunjel (zahăr + apă + pătrunjel blenduit și strecurat)
frunze de mentă proaspătă
opțional: o margine de sare cu semințe de susan
4. “Caprese Cooler” – băutura care a inventat siesta
Măslinele nu sunt singurele vedete în bar. Roșiile cherry, busuiocul și mozzarella se combină într-un cocktail pe bază de vodcă infuzată cu busuioc, suc de roșii cherry și un strop de oțet balsamic. Servit cu un mini-skewer de caprese. Da, da, poți mesteca garnitura!
Ingrediente:
40 ml vodcă infuzată cu busuioc
30 ml suc de roșii cherry (proaspăt blenduit și strecurat)
5 ml oțet balsamic
mini frigăruie cu mozzarella, roșie și busuioc
Mixologia viitorului: În loc de garnitură, ai o salată întreagă!
Acest trend creativ se potrivește de minune cu gusturile contemporane: sustenabil, inovator și instagramabil. E ideal pentru baruri care vor să iasă din tipare sau pentru petreceri tematice unde meniul trebuie să surprindă. Cine a zis că nu poți bea salata? Cu puțin curaj (și poate un blender performant), cocktailurile inspirate din salate ar putea deveni noul toast al verii.
foto: dreamstime