Stridiile (Rapana Venosa), aceste moluște care fac deliciul gourmeților din întreaga lume, au făcut parte din ecosistemul Mării Negre de foarte mult timp. Din păcate, însă, au dispărut – și asta, chiar de curând.
Rapanele (Rapana Venosa), acești melci pe care îi devorăm în cherhanalele și restaurantele cu specific pescăresc mai ales de la malul mării, sunt o specie invazivă și au decimat recifurile de stridii autohtone.
Rapana a fost semnalată prima dată în Marea Neagră în 1948, pe malul rusesc, iar 15 ani mai târziu deja „asedia” litoralul românesc. Rapana venosa a ajuns la noi pe calele navelor comerciale din îndepărtata Asie, mai precis mările Chinei, Japoniei și din Marea Galbenă.

Consumul de rapane pare, la prima vedere, un obicei românesc vechi, chiar dacă ele au intrat, istoric vorbind, recent în dieta noastră.
Stridiile au fost consumate de mult mai mult timp la malul mării, iar în secolele XVII, XVIII, XIX au fost aduse (conservate) din sudul Europei, spre delectarea boierilor din Țările Române.

Există destul de multe rețete și trimiteri la stridii în cărțile noastre vechi, fapt care dovedește indiscutabil că, spre deosebire de rapane, tradiția stridiilor este mult mai îndelungată.

Vestea bună e că în urmă cu aproximativ un deceniu, un scafandru a descoperit în apropiere de apele românești un recif de peste un kilometru de stridii, dar și că ostreicultura (acvacultura stridiilor) pare că face cu ochiul antreprenorilor. Vestea și mai bună e că și stridiile, și rapanele pot fi un excelent ingredient în combinații de salate, și că le găsiți pe amândouă pe piață!