Apucă-te de alergat iarna. Iată primii pași

Aparent, vremea nu este tocmai bună de alergare, și doar cei mai temerari se aventurează pe aleile parcurilor pentru tura zilnică. Cei mai mulți apelează la benzi de alergat, care oferă confortul călduros al interioarelor sălilor de sport.

Fie că faci parte din prima categorie curajoasă sau preferi siguranţa bandei de alergat, sunt două lucruri de care trebuie să ţii cont.

Primul este legat de Newton. Newton are o lege simplă: pentru fiecare acţiune, există o reacţie egală şi opusă. Pentru cei care aleargă, ne interesează suprafaţa pe care aleargă. Cu cât suprafaţa este mai dură, cu atât va fi mai mare forţa exercitată de teren asupra corpului nostru. Suprafeţe ca betonul şi asfaltul vor provoca o reacţie mai puternică decât banda de alergat asupra încheieturilor şi picioarelor. Ceea ce înseamnă că vom depune mai mult efort, în timp ce încheieturile noastre vor fi supuse unui nivel mai ridicat de stres.

Al doilea este consistenţa oferită cu fiecare pas pe banda de alergat. Nu există pietricele, trafic sau condiţii meteorologice care să îţi schimbe pasul sau să îţi strice echilibrul. Alergatul afară obligă corpul să facă mici ajustări.

Acestea fiind spuse, iată ce îţi va garanta o şedinţă sănătoasă de alergat indiferent de mediu.

Forme cu fond

Nu contează cât de fenomenal arată o pereche de adidaşi. Ceea ce contează este protecţia, suportul, amortizarea şi stabilitatea pe care o oferă piciorului tău atunci când acesta ia contact cu pământul. Pentru a găsi perechea perfectă de încăţări ai nevoie să îţi cunoşti perfect propriul picior.

Plan de bătaie

Fie că eşti novice sau un expert al pistelor, primul gest ar trebui să fie notarea obiectivelor zilnice. Deşi pare pedant, fiecare pas trebuie să fie unul în față, un progres, care începe cu un angajament scris. În prima zi poţi alerga o tură de 30 de minute. Odată îndeplinit obiectivul, taie-l de pe listă. Atunci când un ţel este atins, progresul tău va fi mai uşor de monitorizat şi va contribui la motivaţia ta zilnică de a-ţi trasa noi obiective.

Coloana sonoră perfectă

Pune-ţi căştile în urechi! Ştiai că alegerea neinspirată a muzicii îţi poate strica şedinţa de alergat? Cercetătorii au descoperit că vasele de sânge supuse unor melodii care nu erau pe placul alergătorilor se contractau cu 6% în doar 30 de minute, reducând capacitatea aerobică cu mai mult de 10%. Atunci când melodiile erau pe placul alergătorilor, vasele de sânge se dilatau cu 26% şi îmbunătăţeau performanţele fizice cu 34%.

Deci, alege-ţi partenerii perfecţi pentru picioarele tale, construieşte un playlist ideal şi dă-i bătaie! Corpul tău îţi va mulţumi cu siguranţă! Iar la vară vei fi de senzaţie la piscină sau pe plajă.

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin