Să-l cunoaștem pe criticul gastronom Constantin Brâncuși

Poate nu știați, dar Brâncuși a fost un gurmand și un gourmet desăvârșit. Iubea mâncarea, și iubea cu patimă mâncarea românească, despre care aduce aminte deseori în corespondența sa.

Bunele maniere spun că la masă nu e frumos să vorbești, cu atât de mai puțin cu gura plină, și poate că (exagerăm și noi în felia noastră culinară) “Masa tăcerii” e un îndemn la ați savura în tihni și liniște prânzul

Există însă un moment când, chestionat de comeseni, Brâncuși vorbește la masă și dezvăluie calitățile lui de critic culinar. Dar, să îi lăsăm pe martorii oculari de la această discuție să spună povestea:

„… Eram prin 1924, dar încă de atunci, în cei mai mulţi dintre noi, «misterul Brâncuşi» săpase adânc ascunse admiraţii virgine… Şi masa de seară s-a alcătuit din Brâncuşi, Vinea, Dărăscu, Camil Ressu şi noi nedespărţiţi: Cezar Petrecu, Păstorel şi eu.

Păstorel «care era la el acasă în marile restaurante şi bodegi» a aranjat o cină «extra» la Modern.

În seara hotărâtă aşteptam cu ţuică la gheaţă. Autorul Măscăriciului Vălătuc se dusese să-l ia pe Brâncuşi de la hotel «Bulevard» unde locuia.

… După ţuicile cu icre şi măsline, la primele pahare de vin care stropesc saramura de crap, o animaţie plăcută ne încălzeşte pe toţi. Brâncuşi, vădit, se simte vine între noi. Ceea ce nu-i puţin lucru…

După saramură, Păstorel, care a rânduit felurile bucatelor pe tipicul bucătăriei româneşti are imprudenţa să-l întrebe pe Brâncuşi dacă i-a plăcut peştele. El răspunde scurt şi parcă mulţumit că i-a pus întrebarea:

– E crap de crescătorie. Cam umflat în grăsime. Cam «aromat»… saramura cam lungă…

Zâmbeşte maliţios şi încheie:

– Încolo merge…

S-a atacat ghiveciul, adus cu mare ifos, chiar de patronul restaurantului, în talger de pământ ars, după toate regulile artei. Şi un straşnic vin rose de Segarcea adus de Cezar (sursă secretă). Ciocnic. Cezar, dispus, imitând glasul răguşit al lui Păstorel, se apleacă spre Brâncuşi:

– Cum v-a plăcut ghiveciul, maestre?

Brâncuşi îl împunge o clipă cu suliţa privirii lui piezişă:

– Bucătarul s-a căznit. Dar numai cazna nu ajunge. Are prea mult morcov. A stat la un foc prea tare…

Cezar, vesel de găselniţă, strigă:

– Încolo, merge!…

… La muşchiul de porc la frigare, împănat cu slănină şi usturoi, tras prin mălai avem cu toţii o satisfacţie. De cum a gustat două îmbucături, Brâncuşi mormăi în barbă, ridicând furculiţa ca un semn de exclamare:

– Asta, bun!…

A venit «Bourgogne»-ul vechi, vinul favorit al lui Brâncuşi. Ciocnim. Păstorel, subit inspirat, cu paharul întins îi lansează lui Brâncuşi un «envoi» în stil secolul XVIII:

«Cu ciocanul şi cu dalta

Sunteţi, maestre, divin;

Dar acuma întreb alta:

Fi-veţi oare şi la vin?»

Brâncuşi, amuzat, ridică din frunte, îl aţinteşte în ochi:

– Mă provoci? Vezi să n-o paţi, tinere!

 Şi aşa a fost. A păţit-o. Şi nu numai el…” (Vintilă Rusu Șirianu, Vinurile lor, București, 1969)

Logo Facebook Logo Instagram