Atunci când efectuăm exerciții fizice (ne antrenăm), se pare că diferite părți ale corpului nostru comunică între ele, datorită unor mici balonașe pline de particule care se mișcă în mod intenționat prin sânge de la o celulă la alta, purtând mesaje biochimice importante, potrivit unui nou studiu important al biologiei exercițiilor fizice.
Studiul ajută la clarificarea unora dintre efectele pe care sportul le are asupra sănătății la nivelul întregului organism și subliniază, de asemenea, cât de complex este exercițiul fizic din punct de vedere fiziologic.
De ceva timp, oamenii de știință suspectează că organele interne ale corpului sunt la fel de „bârfitoare” și interdependente din punct de vedere social ca o clasă de elevi de-a VIII-a. Se crede că, în condiții normale, celulele adipoase „discută” cu celulele musculare, iar celulele musculare „stau la taclale” cu celulele creierului. În plus, toată lumea pare să vrea să fie prietenă cu ficatul.
Aceste interacțiuni sunt deosebit de abundente în timpul exercițiilor fizice, când mișcarea continuă necesită o coordonare complexă a mai multor sisteme diferite din corp, inclusiv a celor care creează energie celulară.
Dar mecanica exactă a modului în care diferite părți ale corpului comunică în timpul exercițiului (sau în alte momente) a rămas surprinzător de misterioasă. Oamenii de știință au arătat că multe țesuturi elimină hormoni, cum ar fi insulina, și alte proteine care se deplasează prin sânge și încep procesele fiziologice în altă parte a corpului. Dar aceste acțiuni nu explică toată coordonarea aparentă dintre organe în timpul exercițiilor fizice.
De curând, un grup internațional de cercetători de la Institutul Garvan de Cercetări Medicale din Sydney, Australia și alte instituții au început să ia în considerare veziculele.
Veziculele sunt globule microscopice aflate în interiorul celulor care conțin mici bucățele de material biologic. Eliberate în sânge, se credea mai de mult că acestea conțin gunoi celular, ca și când celulele își aruncau gunoiul.
Dar oamenii de știință știu acum că veziculele pot conține substanțe utile, inclusiv cantități mici de material genetic și proteine care transmit mesaje biologice altor celule.
Unii cercetători au speculat că exercițiile fizice provoacă o creștere a acestor vezicule, ducând la comunicări între organe care permit organismului să continue să se miște.
Dar această idee a rămas speculativă până când, pentru noul studiu care a fost publicat luna aceasta în Cell Metabolism, oamenii de știință australieni și alții au aplicat noi tehnologii asupra sângelui oamenilor care efectuează exerciții fizice.
Ei au început prin introducerea unor tuburi în coapsele a 11 bărbați sănătoși și prin recoltarea sângelui din arterele lor femurale. Apoi i-au făcut să pedaleze pe o bicicletă fixă timp de o oră, într-un ritm din ce în ce mai obositor, timp în care au continuat să le recolteze sânge. Bărbații s-au odihnit apoi timp de patru ore, după care oamenii de știință le-au recoltat încă o dată sânge.
Cercetătorii au folosit ulterior noi tehnici sofisticate de eșantionare pentru a cuantifica proteinele și veziculele din sângele bărbaților. Și au remarcat diferențe izbitoare înainte, în timpul exercițiului și după acesta. Ei au descoperit că aproximativ 300 de tipuri de vezicule care conțin proteine au devenit mai frecvente în timpul exercițiilor și au dispărut în mare măsură după patru ore de odihnă.
Majoritatea acestor proteine erau deja cunoscute ca fiind importante pentru metabolismul și capacitatea organismului de a-și regla energia. Dar nu au fost găsite anterior în fluxurile de sânge ale oamenilor în timpul exercițiilor fizice.
Totuși, nu a reieșit din această prelevare de probe unde s-au dus veziculele și proteinele acestora în interiorul corpului și ce s-a întâmplat când au sosit.
Așa că, ulterior, oamenii de știință au apelat la șoareci de laborator, pe unii punându-i să alerge iar pe ceilalți să rămână sedentari.
Ei au izolat cu grijă veziculele din sângele celor două grupe de animale, au adăugat un marker fluorescent pentru a face veziculele strălucitoare, le-au injectat în fluxurile de sânge ale altor șoareci și au urmărit unde s-au dus bulele strălucitoare.