În inima Bucureștiului, la întretăierea dintre actuala stradă a Academiei cu Ion Câmpineanu se află două clădiri monumentale ridicate în anii ’30, opere ale arhitectului Arghir Culina: Hotel Stănescu şi Hotel Union. Istoria locurilor pe care s-au ridicat aceste edificii este mereu interesantă, deoarece scoate la iveală realităţi necunoscute, poate, majorităţii bucureştenilor.
Strada Regală (sau Aristide Briand, cum a fost trecută în Ghidul Oficial al Bucureştilor din 1934) ţinea de la intersecţia cu Calea Victoriei (Piaţa Teatrului) până la Bulevardul I.C. Brătianu, acolo unde până în 1940 s-a aflat Blocul Carlton (prăbuşit la cutremurul din 10 noiembrie 1940). Pe colţul format de strada Biserica Enei şi strada Regală a fost construit, în anii ’30, Hotelul Union. Este însă foarte interesantă de cunoscut istoria acestei zone şi ce s-a întâmplat cu proprietăţile de-a lungul timpului. În secolul al XVII-lea locurile fuseseră moştenite de Doamna Marica Brâncoveanu şi de fratele acesteia, Pană Negoescu, de la bunicul lor, Antonie Vodă din Popeşti.
Doamna Marica avea să ridice, la 1703, Biserica Dintr-o Zi (al cărei nume se trage de la faptul că a fost „gata şi sfinţită în aceeaşi zi în care începuse construcţia, cu un an în urmă” – cf. Aristide Ştefănescu, Bucureştii anilor ’30, Ed. Noi, 1995). În 1724 fratele ei a ctitorit Biserica Sf. Nicolae, numită mai târziu Biserica Enei, care a fost demolată, nejustificat, după cutremurul din 4 martie 1977 de autorităţile comuniste. La marginea acestor proprietăţi domneşti se aflau proprietăţile neamului Corneştilor. În curtea caselor Cornescu se scoteau tunurile „pentru a trage salve ce anunţau bucureştenii de schimbarea domnilor în scaun şi de trecerea noului domn”.
Terenul pe care se aflau casele Cornescu ţinea din actuala stradă Academiei până în bulevardul Nicolae Bălcescu şi mai era cunoscut cu numele de „Grădina lui Cornescu”. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea un anume Joje – un cizmar ungur îmbogăţit – a cumpărat Grădina Cornescu şi a construit hotelurile Union şi Regal (ulterior Stănescu, aflat vizavi de Union), precum şi majoritatea caselor de pe strada Regală. Aşa zisul Hotel Union era de fapt Hanul Union, unul dintre ultimele stabilimente de acest fel din Bucureşti. Ulterior hanul a fost modificat, iar în clădirea cu două etaje a fost amenajat Hotelul Union. Afacerea a prosperat şi în 1932 a început construirea actualului Hotel Union (dat în funcţiune în 1934). Naţionalizat în 1948, Hotelul Union a fost renovat şi extins în 1968 cu latura dinspre Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”.
Surse:
Aristide Ştefănescu, Bucureştii anilor ’30, Editura Noi, 1995
Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu, De la Hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental, Ed. Sport-Turism, 1979
Bucureştiul interbelic, Calea Victoriei, Ed. Noi Media Print, 2005)
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime
