Arde-i niște ardei!

Vitamina C. Așa a și fost descoperită această vitamină, de către celebrul Albert Szent-Gyorgyi (implicat și în "ciclul acidului citric", una dintre căile prin care celulele generează energie). Culmea, se trăgea din Târgu Mureș, chiar dacă s-a născut la Budapesta. Nu știm dacă ardeiul era românesc, de fapt, dar putem presupune. Paprika fiind foarte populară printre maghiari, se explică izolarea ei pentru prima dată din acest fruct-legumă. Este fruct, dar se comportă și este folosit ca o legumă.

Ardeiul (Capsicum Annuum) a venit din America, cu câteva sute de ani în urmă. Mai exact, din Mexic. Ca și tomatele (tot solanacee), s-a inflitrat rapid în bucătăriile europene, fiind foarte popular și astăzi, multe preparate fiind considerate chiar "tradiționale". Are multe varietăți: roșu, verde, iute, foarte iute, foarte foarte iute și tot așa.

Valoare nutrițională

Pe lângă vitamina C, avem carotenoizi și diferiți antioxidanți. În această perioadă vedeta este quercitina, flavonoidul fiind studiat pentru efectele sale antivirale în cazul noului coronavirus. Evident, pentru o doză utilă ar trebui să mâncăm ceva mai mulți ardei decât găsim într-o rețetă obișnuită.

Componența exactă diferă de la un soi la altul și în funcție de condițiile de cultivare. Fiecare culoare vine, așadar, cu beneficiile ei - și e bine să folosim ardei de diverse culori în rețetele noastre. Este totuși mai bogat nutritiv decât tomatele, fiind recomandat în special în sezonul rece, când acestea sunt practic fără utilitate.

Pentru sănătate ardeii contribuie la prevenirea "bolilor omului modern", în special pentru cele cardiovasculare, neurodegenrative dar și pentru problemele oculare pe care le întâlnim din ce în ce mai des.

În salate aduc aroma dulceagă specifică, o textură crocantă și volum suplimentar. Sunt foarte importanți și pentru sațietate.

Cristian Mărgărit

foto: pixabay

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin