Ce găseai în băcănii bucureștene de altădată

Icre negre, şampanie, mirodenii, rom de Jamaica sau vin de Bordeaux, iată doar câteva dintre produsele care se găseau în prăvăliile respectabile ale capitalei. Ceea ce în trecut era un semn de modernitate poate părea azi învechit, însă nimeni nu mai poate reface azi legătura specială dintre client şi un anumit magazin, între oameni şi patron, între cumpărători şi marfa cu specific din galantare.

În prezent domină supermarketurile, hipermarketurile sau mall-urile. Oamenii merg în spaţiile vaste şi destul de impersonale pentru a-şi face aprovizionarea. Modernitatea a rupt puntea dintre cumpărător şi vânzător. Totul se desfăşoară după cum urmează: clientul alege marfa, vânzătorul încasează banii. Odinioară lucrurile stăteau cu totul altfel. Băcanii aveau grijă să întreţină o relaţie bună cu propriii clienţi, atât prin bunăvoinţa de care dădeau dovadă, cât şi prin calitatea mărfurilor. Termenul de „băcan” vine din arabul „bakkal”, transmis la noi prin intermediul turcilor (bakal), şi înseamnă „negustor de comestibile”. Pe lângă produsele autohtone aceştia comercializau şi marfă adusă din străinătate, denumită generic „coloniale”.

Despre băcăniile şi băcanii de odinioară din Bucureşti există mărturii încă din secolul al XVII-lea, în acte de vânzare-cumpărare sau în scutiri de impozite. Sunt pomenite nume precum „Gheorghie băcanul” sau „Iane băcanul”, precum şi cel al lui Antim Ivireanul, atunci când Ştefan Cantacuzino îi acordă, la 2 noiembrie 1714, scutire de dări mitropolitului, având în vedere, printre altele, şi „băcăniia cu toate alalte ale ei”. Mai apoi apar băcănii selecte, precum cele ale lui Martinovici şi Asan de pe Lipscani, a lui Căciulescu şi Mincu, de pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) sau cea a lui Păun Popescu de la Hanul Zlătari, considerată pe la 1870 una dintre cele mai bine aprovizionate din Bucureşti.

O reclamă apărută în ziarul „Vestitorul Românesc” din 30 ianuarie 1857 menţionează o listă cu mărfuri care puteau fi găsite la băcănia lui Martinovici şi Asan, deschisă în colţul Hanului Şerban-Vodă (pe acest loc azi se află fostul Palat al Poştelor, actualul Muzeu Naţional de Istorie a României). „[…] a sosit acum de curând mai jos însemnatele articole […]: ceai diferite calităţi, rom de Jamaica şi englezesc, esenţă de ponciu, zahăr, cafea, cacao pisată fără zahăr şi nepisată, ciocolată de mai multe cualităţi [...] vinuri streine şi de la cele mai renumite case, precum Champagne mai multe cualităţi, Bordeaux, Chateau Lafitte, St. Julien şi Medoc, Madera [...] şi altele.” (în „Istoria Bucureştilor”, de Constantin C. Giurăscu, Editura Sport-Turism, 1979)

O altă dovadă a mărfurilor de bună calitate care se găseau în băcăniile bucureştene ne-o dă Victor Bilciurescu în cartea sa „Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi” (Ed. Paideia, 2003): „Firme reputate pentru cinstea, corectitudinea şi conştiinciozitatea patronilor lor erau […] firma de băcănie Eugeniu Carada, regretatul prim-guvernator al Băncii Naţionale, prăvălie situată pe strada Edgar Quinet, colţul din dreapta cu strada Academiei. Carada, bun prieten cu tatăl meu […] îi trimitea în seara ajunului Anului Nou un coş cu de-ale băcăniei: 2 butelii Bordeaux St. Julien, o cutie ananas în mustul lui, o căpăţână de zahăr, mandarine, curmale, castane, o cutie de sardele, o sticlă de rom şi câteva mărunţişuri.”

Una dintre cele mai renumite băcănii bucureştene a fost cea a lui Dragomir Niculescu, aflată iniţial la parterul Casei Vanic de pe Calea Victoriei. Dragomir Niculescu, fost ucenic la băcănia lui Colţescu, şi-a deschis la acolo o prăvălie „plină cu toate bunătăţile şi delicatesurile”. Băcănia a rămas celebră atât datorită „mistreţilor şi căprioarelor care atârnau întregi, în vitrine” precum şi „nenumărate cutii cu icre negre într-un bazin cu gheaţă măruntă şi butoiaşe cu icre de Manciuria”, dar îndeosebi datorită „vestitelor crochete din caşcaval şi pateurilor calde cu ciuperci”. Ulterior, după ce Casa Vanic a fost demolată în 1936, Dragomir Niculescu şi-a continuat comerţul într-un spaţiu extins, pe acelaşi colţ, în blocul construit de L.K. Schindl. (citate din volumul „Din Bucureştii de altădată”, de George Potra, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, 1981)

Cosmin Dragomir
foto: dreamstime

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin