Pe scurt despre istoria eclerurilor

Deși este preferată, în cazul celebrei prăjituri, o traducere fonetizată în limba română a substantivului francez „éclair” („fulger”), noi ne-am gândit că o variantă ceva mai apropiată de rafinamentul bucătăriei franceze ar fi „străfulgerare”, Căci cum altfel ne-am putea simți decât „străfulgerați de plăcere” atunci când mâncăm un ecler foarte bine făcut...?

Sigur, dicționarul ne oferă mai multe variante, cum ar fi, spre exemplu, în expresiile comme l`éclair (care se traduce „ca fulgerul; într-o clipă”), sau mult mai sugestiva éclair de génie (care înseamnă „inspirație subită”). Nu știm sigur dacă cel care este creditat cu inventarea acestei prăjituri, Marie Antoine (Antonin) Carême, a fost fulgerat de o „inspirație subită” atunci când a inventat eclerul (vom prefera de acum încolo varianta românizată a termenului). Ceea ce se cunoaște însă este faptul că celebrul chef francez a fost un geniu al artei culinare.

Născut pe 8 iunie 1784 (d. 12 ianuarie 1833), Antonin Carême a fost abandonat de părinții lui în 1794, în timpul Revoluției Franceze. Pentru mâncare și un acoperiș deasupra capului s-a angajat în bucătăria unui restaurant parizian ieftin. În 1798 a devenit ucenicul lui Sylvain Bailly, care la vremea aceea era un faimos pâtissier, patron al unei cofetării aflate lângă Palais-Royal.

Talentat și ambițios, Carême a ars rapid etapele, s-a despărțit de maestrul său și și-a deschis ulterior, în 1803, propriul local, numit Pâtisserie de la rue de la Paix. A fost un pas important nu doar pentru a-și împlini visul de a fi independent, ci și pentru acela de a putea să-și demonstreze realul talent. A devenit faimos pentru celebrele pièces montées, care erau niște construcții pline de fantezie (asemănătoare profiterolului), la pregătirea cărora Carême folosea ingrediente precum nuga, marțipan sau vată de zahăr. Despre acestea Carême spunea că reprezintă „o înaltă formă de arhitectură” (culinară, am adăuga noi). A fost cunoscut după apelativele „regele chef-ilor sau chef-ul regilor” (Le Roi des Chefs et le Chef des Rois).

Revenind la ceea ce ne interesează, trebuie precizat faptul că inițial eclerul a fost numit pain à la Duchesse („pâine ca pentru Ducesă”, cum ar veni), prima „atestare documentară” în limba engleză a acestui produs de patiserie fiind consemnată în Boston Cooking School Cook Book, de Mrs. D.A. Lincoln, publicată în 1884. O altă interpretare a denumirii éclair a fost dată de faptul că această prăjitură se mănâncă repede (într-o clipă). Oricum ar fi, rămâne ideea că, indiferent dacă a fost creația lui Antonin Carême sau a altcuiva, eclerul, în toate formele și formulele cunoscute, este un produs de patiserie delicios, răspândit practic peste tot în lume.

Interesant este și faptul că eclerul are o zi dedicată. În fiecare an, pe 22 iunie, este sărbătorită Ziua Internațională a Eclerului cu Ciocolată, ceea ce ne arată, cu asupra pe măsură, că acest produs de patiserie este nu doar o banală prăjitură, ci a devenit, ca multe alte delicioase astfel de invenții culinare, o parte importantă din istoria universală a gastronomiei.

La noi, în istoria ceva mai recentă a cofetăriilor, Casata era celebră în București pentru cele mai bune profiteroluri, choux à la crème sau ecleruri. Nu trebuie însă ignorată rădăcina istorică, tradiția acestei ramuri a gastronomiei, fie și dacă ne referim la teritoriul Bucureștilor de odinioară, unde pe la 1882 se aflau nu mai puțin de 35 de cofetării, pentru ca în 1897 numărul acestora să crească spectaculos, până la 62.

Localuri precum Capșa, Riegler sau, ulterior, Zamfirescu, n-ar trebui să aibă nevoie de nicio prezentare. Trebuie spus doar că, în bună tradiție francofonă, unul dintre frații Capșa, Vasile, mergea la Paris pentru a aduce tot ce era nou în specialitatea cofetăriei. Nu ar fi de mirare ca, pe lângă „bomboniere, cartonaje, cutii de scoici, cornete, bomboane fondante, ouă de ciocolată, caramele englezești, fructe zaharisite”, Vasile Capșa să fi adus la București și rețeta pentru éclair. Nu vom ști probabil niciodată, însă la câte personalități au trecut la vremea aceea și mai târziu pragul Capșei (printre ei și celebrul general Joffre, după al cărui nume Casa Capșa a lansat cunoscuta prăjitură Joffre) nu ar fi deloc de mirare.

Cosmin Dragomir
foto: pixabay

Logo Facebook Logo Instagram