În oraș, la aproape orice colț de stradă și în orice intersecție, vei da mereu de un chioșc sau restaurant care vinde kebab sau alte preparate derivate din acesta. Kebabul a devenit din ce în ce mai popular pe toate continentele, iar țara noastră nu este o excepție. Putem spune chiar că în Capitală există o adevărată cultură a kebabului și a preparatelor de origine arabă, asiatică și nu numai. Pentru a te bucura întru totul de acest minunat preparat, e musai să-i înțelegi puțin originile și istoria. Citește în continuare și-ți povestim noi!
Ce înseamnă și de unde-i vine denumirea?
Varianta internaționalizată și cunoscută de toată lumea este de „kebab”, însă preparatul mai este cunoscut, în funcție de regiune sau țară, și sub denumirea de „kabob”, „kabab”, „kebob” și „kebap”, ultima fiind specifică Turciei și altor țări arabe.
Se crede că denumirea îi vine de la cuvântul persan „kebap”, care înseamnă „a prăji/frige”. Iar prima documentare istorică a kebabului datează din secolul XIV. Originile lingvistice ale termenului ar putea veni și de la „kabābu”, în akkadiană, sau „kbabā”, în siriacă, ambele însemnând „a prăji/arde”.
Unde a început totul...
Originile îi sunt însă împrăștiate peste tot în țările Orientului Mijlociu, regiunile estice ale Mediteranei sau chiar în cele ale Asiei de Sud. În diverse forme și interpretări, kebabul se crede că a apărut în zona Mediteranei și Orientului Mijlociu ca simplu preparat obținut din carne (inclusiv pește) sau legume înfipte pe un țepuș (un fel de frigăruie) și rumenite. Mai târziu, kebabul s-ar fi răspândit și în zone din Asia în urma migrării Imperiului Mongol și a celui Otoman.
...și unde s-a ajuns?
Mai târziu, preparatul a fost adoptat de și mai multe culturi, inclusiv din Africa, kebabul fiind astăzi un deliciu savurat în mod regulat de milioane de oameni. În Europa de astăzi, spre exemplu, kebabul consumat se referă la „doner kebab”, adică felii de carne servite alături de alte ingrediente într-o lipie („pita”). Pe de altă parte, locuitorii Americii de Nord sunt familiarizați mai degrabă cu „shish kebab” (sau „shashlik”), cel gătit pe țepușe de metal.
Cum se face kebabul
În mod tradițional, kebabul este pregătit cu carne de miel, însă, în funcție de cultură și religie, el poate să conțină și carne de vită, pui, porc sau pește. Cu timpul, kebabul a căpătat o popularitate însemnată în bucătăriile moderne.
Rețetele de kebab cu miel sunt cele mai răspândite și printre acestea se numără orman kebabi, çoban kebabi, hacci osman kebabi, kushbashi kebabi, koyun kebabi și kabarma kebabi. Iar una dintre cele două variante bine-cunoscute este shish kebabul, făcut din bucăți de miel marinat în ulei de măsline, iaurt, zeamă de lămâie sau suc de roșii și condimente. Apoi, doner kebabul este cel pe care îl vedem deseori în restaurantele de profil de la noi, tradițional pregătit tot cu miel și gătit treptat la rotisor.
De asemenea, din orice kebab nu lipsesc legumele, precum ceapa, ardeiul, roșiile, dar nici sosurile, pregătite în special cu smântână sau iaurt și asezonate bine cu condimente și ierburi aromatice. Nu în ultimul rând, kebabul are (aproape) mereu salată în el. Și poți pune cam orice fel de salată, de la spănăcel sau rucola și până la radicchio.
Kebabul e prezent în viețile a milioane de oameni de mii de ani, este apreciat până astăzi și probabil va mai fi pentru mult timp. Este un preparat versatil, gustos și, în ciuda aparențelor, poate fi și sănătos, plin de proteine, fibre, și nutrienții legumelor și salatei care nu ar trebui să lipească dintre cele două lipii crocante.
foto: pixabay
