Rețete din perioada comunistă cu parizer radioactiv

În anii '80 mâncam otravă pe ziar, cu muștar

 Mihai Demetriade, consilier superior la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat pe contul său de Facebook un text în care povestește cum, pe timpuri, doamna Marilena Vasile - ingineră chimistă angajată la o sucursală din Ploiești a Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Mărfurilor a avut curiozitatea să verifice ce conțineau 49 de probe luate din preparatele din carne (mezeluri) care se comercializau în București și Ploiești.

“Descoperirea a fost atât de gravă încât, peste câteva zile de numele ei aveau să afle de la Emil Macri (șeful Direcției a II-a a DSS), Iulian Vlad (adjunctul ministrului de Interne), până la Postelnicu și Ceaușescu.  (…)

Pentru a reduce importurile de adjuvanți alimentari, pe fondul politicii generale de reducere a cheltuielilor valutare, oficialii români au luat decizia în 1982 ca în fabricarea mezelurilor să folosească un adeziv „alimentar” produs de Combinatul de Îngrășăminte Chimice Valea Călugărească. Era vorba de fosfoliant. (…)

Fosfoliantul se folosea în preparatele de carne în R.S.R. din 1982, fără ca produsul să fi fost vreodată omologat ca unul destinat utilizării în producția alimentară. Deși știa cât este de toxic, ministerul Sănătății avizase folosirea lui pentru un an, termenul fiind ulterior prelungit, la insistențele ministerului Agriculturii, sub presiunile sistemice ale partidului.

Din cauza radioactivității foarte mari, leziunile provocate de fosfoliant erau ireversibile. De la cele cancerigene și teratogene, amintite mai sus, la leziuni asupra celulelor tubilor renali și nefrite (inflamarea rinichilor). Pentru copii și femeile gravide efectele erau extrem de grave.

Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor și Serviciilor, deși știa cât este de toxic, nu interzisese folosirea lui.  (…)

Povestea a fost integral mușamalizată. Nu au existat răspunderi și vinovați. Nimeni nu a aflat despre asta în presă. Adevărul, transformat în folclor urban, a fost septizat prin umor și nepăsare. Urmele totalitare se văd însă în statisticile incidenței cancerului, o boală care a explodat în ultimul deceniu comunist”, consemnează Mihai Demetriade.

Ce-au, de fapt, românii cu parizerul?

Parizerul este atât de bine înfipt în amintirele noastre încât a rămas una dintre mărcile identirare culinare ale comunismului. Sursă inepuizabilă de glume și povești, etichetă gastronomică lipită iremediabil de muncitorul urban care-l servea de pe ziar, parizerul face în continuare carieră atât în farfurii cât și în imaginarul colectiv.

Cel de pe timpuri (ăla radioactiv!) apare în “Bacalaureat”, romanul SF al lui Ovidiu Eftimie (o mină din care se extrăgea parizerul dorit de extratereștri), cel de acum – din fericire unii producători îl fac chiar fără E-uri și aditivi – a inspirat  chiar un preparat celebru din primul meniu al resturantului fine-dining Kaiamo din București.

Deși e derivat din șunca italiană de tip Mortadella, etimologia denumirii utilizate şi astăzi, la noi, nu este cunoscută, dar se presupune că provine de la o traducere în limba germană a unor mezeluri franțuzești sau cârnaţi Lyonnaise. O altă ipoteză ar fi traducerea germană într-o versiune locală a denumirii austriece Extrawurst. Pariser Wurst, uneori prescurtat simplu Pariser reprezintă o variantă a austriacului Extrawurst, cârnatul parizian deosebindu-se de cel austriac prin faptul că este fabricat din carne mai slabă şi cu mai puţină grăsime” (sursa: aziaminvatat.ro).

Unii dintre noi ne mai aducem aminte de câteva rețete celebre de pe timpul lui Ceaușescu. Cele mai cunoscute sunt, probabil, parizeul pane, un șnițel cu felii groase din acest mezel care, spre deosebire de alte specialități din carne, se mai găsea în comerț, cealaltă, deliciul „generației cu cheia la gât”: ochiuri în parizer, la care nu trebuia să dai jos membrana de carne ca felia de mezel să se curbeze în timpul prăjitului iar în adâncitura creată să prăjești un ou ochi.

Rescriu aici trei rețete de când România era Republică Populară.

Cornete de parizer umplute

6 felii de parizer tăiat nu prea subțite, 12 măsline, 2 cartofi fierți, 2-3 linguri maioneză, sare, piper, salată verde

Feliile de parizer se curăță de coajă și se răsucesc în formă de cornet. Fiecare cornet se prinde cu o scobitoare ca să nu se desfacă, iar în cele două capete ale scobitorii se înfige câte o măslină (la fiecare scobitoare două măsline).

Cornetele se umplu cu cartofi fierți și tăiați cuburi foarte mici, care au fost amestecate cu maioneza, sarea și piperul. Se așterne pe un platou rotund un strat de salată verde tăiată ca tăițeii și peste el se așează cornetele umplute, rânduite frumos, cu vârfurile în centrul farfuriei.

Cupe de parizer umplute cu legume

200 g parizer tăiat în 6 felii, o jumătate de lingură de untură, o lingură de unt, 250 g mazăre, un ou răscopt, sare.

Feliile de parizer cu coajă se prăjesc ușor în untură numai pe o parte; marginile feliei se strâng și se formează o cupă. Cupele obținute se așează pe farfuria de servit și fiecare se umple cu o lingură de mazăre fiartă în apă sărată și opărită cu unt. Peste mazăre se pune un rotogol de ou răscopt. Cupele se pot umple și cu morcovi fierți sau cu felioare foarte subțiri de cartofi fierți.

Pastă de parizer

250 g parizer, 2 ouă răscoapte, muștar (după gust), sare, piper, salată verde, ridichi

Se dă parizerul prin mașina de tocat împreună cu ouăle răscoapte. Pasta obținută se freacă cu muștar, se adaugă sare și puțin piper. Se așează pe farfurie, se garnisește cu salată verde tocată ca fideaua și ridichi tăiate în formă de floricică. Cu această pasta se pot face și sandvișuri”  (Carte de bucate, Maria Deleanu, ed. Tehnică 1959).


Cosmin Dragomir

foto: shutterstock

Logo Facebook Logo Instagram