Roșcovul, de la lemnul afrodisiac la prețioasele „carate”

Dacă nu ați știut până acum, roșcovul (Ceratonia siliqua) este un arbore miraculos și misterios. Ne-o spune scriitoarea Doina Ruști în romanul ei, „Paturi oculte”, apărut în 2020 la Editura Litera. Din paginile acestei cărți aflăm, printre multe altele, că lemnul de roșcov are miraculoase calități afrodisiace, iar pe vremuri orice cuplu care dormea într-un pat făcut din acest tip de lemn trăia, literalmente, fervori erotice de neuitat.

Iar povestea începe cu un anume Valache Cercel, care „avea multe meserii și talente, iar printre acestea se număra tâmplăria”. Valache care s-a îndrăgostit de fiica unui zaraf și bijutier putred de bogat, pe numele ei Olimpiada, alintată Pipica, zisă și Mataragioaica, după numele zarafului Mataragiu. Fiindcă nu era câtuși de puțin bogat, ca să-și impresioneze aleasa inimii, Valache i-a trimis mai întâi în dar un scaun făcut de el și o mică banchetă cu două capete lustruite, „ca să aibă unde să-și țină coatele”.

Una peste alta, Valache a reușit să se însoare cu Pipica, iar după aceea a descoperit că în grădinile zarafului, trecut la cele veșnice între timp, se afla și un pâlc de roșcovi sălbatici despre care se spunea că atunci „când se auzeau semințele-n teacă zdrăngănite de vânt, în special după ce dădeau frunzulițele și creșteau lăstarii la rădăcini, mahalagiii spuneau că aud și glasul zarafului plângând pe lumea cealaltă”. Datorită acestui lucru roșcovii deveniseră foarte vestiți.

Din lemnul acestor roșcovi Valache Cercel a făcut paturile misterioase pe care oricine le vedea „era cuprins de ardoare”. Un astfel de pat ajunsese să coste o avere, „cât o pereche de robi” sau „cât o trăsură”. Povestea ne spune că Valache a făcut în total 26 de paturi, toți roșcovii din grădinile zarafului, în afară de unul, păstrat de sămânță, fiind sacrificați.

Istoria „paturilor oculte” ajunge până în timpurile noastre, însă asta este, cum se spune, o cu totul altă poveste. Pâlcul de roșcovi ai zarafului fusese, pe vremea lui Valache și a Pipicăi, undeva între străzile Ion Ghica și Doamnei, în apropiere de Biserica Rusă de la Universitate. Mai departe, aflăm prin intermediul unui manuscris misterios că autorul acestuia „povestea că s-a întâlnit cu cineva care i-a dat o sămânță” pentru a-i fi încredințată „unui onorabil zaraf din București”.

Sigur, istorisirea Doinei Ruști este mult mai complicată decât varianta succintă pe care v-am prezentat-o, însă ideea de bază rămâne aceea că, poate încă de atunci, Bucureștiul a început să fie cucerit de roșcovi, aceștia putând fi întâlniți pretutindeni. Tot Doina Ruști ne spune că roșcovele (fructul roșcovului) „dulci ca mierea” erau înșirate de Moși pe sforicele de in pentru a împodobi vasele pregătite pentru pomeni. „De Sâmbăta Morților tot Bucureștiul era plin de șiruri de roșcove atârnate pe la case, prin stâlpii porții, purtate la gât. Prin cimitire clănțăneau roșcovele, și se zicea că morții le aud de pe lumea cealaltă. Păstăile erau lungi, la început verzi, iar când vara era pe sfârșite se făceau roșii-granat și așa rămâneau, unele toată iarna…”

Ajunși în acest punct al dezvrăjirii, trebuie să mai adăugăm că există metode practice de întrebuințare a acestor păstăi, semințele de roșcov fiind măcinate și folosite sub formă de făină în industria alimentară, ca agent de îngroșare. De asemenea, pe vremuri semințele de roșcov se numeau „carate”. Vă sună cunoscut termenul? Nu e nicio îndoială că toată lumea a uzit, spre exemplu, de aurul de 24 de carate sau de câte carate are un anume diamant. Ei bine, semințele de roșcov au proprietatea miraculoasă de a avea dimensiune și masă uniforme. În plus, au o duritate foarte ridicată. Aceste semințe erau folosite pe vremuri pentru cântărirea pietrelor prețioase. „Caratul” este și în ziua de azi o unitate de măsură echivalentă cu 0,2 grame, greutatea naturală a unei semințe „miraculoase” de roșcov.

În rest, păstăile sunt folosite atât în diferite produse de cofetărie, cât și pentru proprietățile lor terapeutice, deoarece conțin glucide simple și complexe, mucilagii, pectine, amidon și vitamine, fiind foarte eficiente în tratamentul antidiareic și pentru absorbția toxinelor microbiene. Guma de caruba, care se produce din păstăile verzi, a fost folosită mult timp în medicina tradițională. Astăzi este un adjuvant foarte eficient împotriva ateriosclerozei sau folosit în curele de slăbire. Denumirea se trage de la numele pe care acest fruct îl are în Malta (harruba), Italia (carrubo) sau Grecia (charoupia). De asemenea, în Turcia i se mai zice și cornul caprei.

Cosmin Dragomir
foto: pixabay

Logo Facebook Logo Instagram