Fetica, salata regelui

Fetica (Valerianella Locusta) este o salată regească, a început să fie cultivată sistematic de grădinarul personal al Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea). Până atunci era, pur și simplu, culeasă de pe unde creștea, ca mai toate plantele. Era prezentă în alimentația egiptenilor din antichitate, imagini cu ea fiind găsite în morminte vechi de peste 2500 de ani.

Pentru a nu fi confundată cu Valeriana Oficinalis, plantă a cărei rădăcină este folosită în fitoterapie drept calmant, cu efect somnifer, o numim  "fetică", după diminutivul denumirii sale latine (Valerianella este diminutivul de la Valeriana).

Principalul avantaj al acestei salate este aportul mare de vitamina C - 150g asigură necesarul zilnic pentru un adult. Raportat la calorii, este mai bogată în vitamina C chiar decât sucul de lămâie!

Ca orice altă salată, mai este bogată în fibre, beta-caroten (sursă excelentă, pentru sănătatea vederii), mangan (antioxidant, sănătatea oaselor), potasiu. Potasiul echilibrează sodiul (sarea) și va ajuta la reducerea retenției de apă. Aportul de fier este similar cu cel din spanac.

Alături de spanac, este una dintre cele mai bogate nutritiv varietăți de salată, cu doar 20 de kcalorii la 100g.

 Este o salată foarte versatilă, poate fi inclusă în diverse mixuri sau chiar în sandwich-uri, proaspătă sau gătită (de preferat la abur, pentru a-i păstra foarte bine calitățile).


Cristian Mărgărit

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin