Plăcintele cu brânză care erau să-i dea gata pe Gabriel Liiceanu, Horia Bernea și Andrei Pleșu

„Nu am altă explicație pentru faptul că am rămas vii”, mărturisește Gabriel Liiceanu la finalul unei aventuri culinare la Brad din timpul penuriei de alimente din anii `80. Ce s-a întâmplat, de fapt? Povestitorul este filosoful Gabriel Liiceanu, într-una dintre cele mai bune cărți ale sale, „Întâlnire cu un necunoscut” (Editura Humanitas, 2010).

În 1984, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, în timp ce se aflau la Heidelberg cu o bursă Humboldt, au fost invitați „de o prietenă comună din Germania la o reuniune de familie, în vila părinților ei dintr-un orășel de pe malul lacului Konstantz”. Gabriel Liiceanu relatează cu umor cum domnia sa și Andrei Pleșu au plecat aproape flămânzi de la această reuniune care se anunța, cumva, de dimensiuni pantagruelice. Relatarea a căpătat la un moment dat aspecte hilare: „Pleșu, cu gândul la ospățul care urma să-nceapă, era destul de trist, pentru că invitația îl prinsese în prima săptămână a dietei Scarsdale”.

Una peste alta, cei doi buni prieteni au plecat de la acea reuniune ca de la un ospăț-butaforie, fiindcă „masa nu a durase, cu tăiatul fripturii cu tot, mai mult de zece minute”, după care „farfuriile goale străluceau în fața noastră”. Mai târziu, peste câteva luni, după revenirea acasă, răstimp în care „mizeria alimentară se instalase temeinic în România”, pictorul Horia Bernea îi invită pe Gabriel Liiceanu și pe Andrei Pleșu să facă „un salt până la Brad”, ca sărbătorească așa cum se cuvine revederea.

Au fost găzduiți în casa doctorului chirurg din oraș și a soției acestuia, care avea să le facă invitaților o colosală surpriză gastronomică, mai ales pentru acele vremuri. „Masa a început cu gustări: pateuri cu carne și cu brânză, bușeuri cu ciuperci, platouri cu chifteluțe, rulori de șuncă umplute cu salată de boeuf și alte platouri cu diferite soiuri de cârnați. Toate stropite cu o palincă de pere.” Imediat după aceea lucrurile au început să se precipite, iar cina amenința să ia „o turnură ucigașă”: „A venit apoi un borș de perișoare cu smântână. (…) Au urmat sărmăluțe în foi de ștevie, apoi căprioară la tavă cu sos de capere”. La final, fiindcă trebuia să existe și un desert pe măsură, oaspeții au fost serviți, după miezul nopții, cu „un uriaș tort, alb ca neaua și ornat cu felii de portocală proaspătă”.

În dimineața zilei următoare a urmat episodul al doilea, nu mai puțin bogat în evenimente culinare, începând chiar cu micul dejun, la care pe lângă „rânduri de brânzeturi, rânduri de cârnați, altele de pateuri” le-au fost puse în față invitaților „rânduri de dulcețuri și miere, lapte dulce și lapte bătut, iaurturi, ouă fierte și… palinci”! Lucrul care însă avea să pună capac apetitului aparent insațiabil al celor trei prieteni s-a întâmplat în după-amiaza aceleiași zile, când pe la ora 5 au fost poftiți de gazde să servească „masa de prânz”. Iar pentru a face ca atmosfera să fie îmbietoare „mama doctorului a intrat radioasă cu o tavă de plăcinte cu brânză tocmai scoase din cuptor”. Îndemnul doamnei a fost memorabil: „Luați, ne-a zis, cât sunt calde, iar peste o oră mâncăm de seară.”

Chiar dacă pentru toți cei trei implicați în acest festin pantagruelic era limpede că „nu mai puteau”, în ciuda acestui lucru care ținea de o clară evidență, „ca la un semn, ne-am aruncat toți asupra plăcintelor calde și le-am devorat în câteva clipe”. Iar ca povestea să aibă un sfârșit pe măsură, „peste o oră eram instalați la masă (…) din care nu-mi mai amintesc decât de o mâncare de gutui cu pulpe de curcan”. Nu este de mirare că la final toată lumea nu avea o explicație „pentru faptul că am rămas vii”. 

Cosmin Dragomir
foto: shutterstock

Logo Facebook Logo Instagram