Pești delicioși din Marea Neagră, pe care îi consumăm mai rar

Omenirea consumă anual de peste 1,5 ori mai multe resurse decât poate produce Terra în condiții optime de regenerare. Pe lângă factori precum înmulțirea populație, poluarea extremă, agricultura nesustenabilă ș.a.m.d., și pescuitul intensiv face parte din acest alai funebru pentru Mama Natură.

Acvacultura rămâne o soluție, dar și în acest caz trebuie să verificăm sursa și mai ales să știm cu ce sunt hrăniți peștii crescuți în captivitate.

În altă ordine de idei, majoritatea covârșitoare a a peștelui consumat la noi este din import ceea ce, de multe ori, duce la un preț mai mare, dar și la pierderea unei industrii importante: cea a pescuitului industrial din Marea Neagră. În timp ce Turcia are cea mai mare flotă de pescadoare din zonă, România este undeva la coada clasamentului.

Însă, după aceste mici semnale de alarmă, revin la apucăturile mele textuale care țin de plăcere culinară.

Astăzi scriu despre câțiva pești din Marea Neagră care, deși delicioși, sunt mai puțin frecventați de restaurante sau de cei care gătesc acasă.

Hamsiile, șprotul, stavrizii, guvizii, chefalul - iar pentru cei mai cu dare de mână, calcanul - sunt printre cei mai cunoscuți pești din Marea Neagră. Exceptăm de aici toți sturionii a căror prohibiție la pescuit a fost prelungită iarăși, pentru a evita extincția speciilor native.

Poate, în această categorie, să includem și zărganul, acel pește lung cu nasul mare așa cum l-am comandat eu în urmă cu mulți ani în Vama Veche, pe când nu mă pricepeam deloc la astfel de treburi. Îl întâlnim mai des prin locantele de pe litoral unde abundă somonul, dorada și zacusca făcută cu ton din conservă.

Dacă găsiți fie la piață fie la restaurant nu ezitați să cumpărați barbun, îl recunoașteți după culoarea roz, specifică speciei, un pește gustos dintr-o specie momentan neamenințată.

Din aceeași categorie importantă prin care încă nu periclităm fauna acvatică enumerăm lavracul sau bibanul de mare european sau lup de mare. Un alt pește delicios este pălămida sau tonul de Marea Neagră, cu o carne asemănătoare fratelui său mult mai cunoscut la nivel mondial. Se pot scoate patru fileuri delicioase, mai ales dacă nu este gătit foarte mult.

Din familia extinsă a calcanului - fără să detaliem prea mult și cu scuzele de rigoare către specialiștii care ne-ar putea contrazice invocând diferențe majore de specii - mai găsim în piață (eu am văzut de destul de multe ori la Obor) cambulă și solă. Sunt pești cu o carne fină, care necesită aptitudini avansate de gătit.

Mai rare, pisica de mare și vulpea de mare pot face deliciul unui gourmet pescovor.

Lufarul sau cenacopul este o specie vulnerabilă, gustoasă, și reprezintă un trofeu important pentru pescarii de pe digurile din Constanța sau Agigea.

Fauna acvatică a Mării Negre nu se reduce doar la acești pești, din fericire avem mult mai multe specii, ba chiar și niște rechini (cunoscuți popular drept „câini de mare”). Cu toate acestea ne putem bălăci liniștiți, nu-s periculoși.

Nu o să închei fără a aminti trei delicatese: garizii (un fel de creveți), midiile și în special rapanele care sunt o specie invazivă care a dat peste cap ecosistemul și despre care am scris aici.

P.S. Aproape inutil de precizat, sper că știți că peștii merg de minune cu salată. Dacă nu mă credeți, am scris despre asta cu altă ocazie, tot în această rubrică.

Cosmin Dragomir
foto: Shutterstock

 

Logo Facebook Logo Instagram