Posmagii de Brașov nu-s brașoave!

Abia recent am aflat, grație minunatului Radu Paraschivescu, care e treaba cu expresia “a spune Brașoave” - care, astăzi, are semnificația de a minți, a spune un neadevăr. Pe timpuri, avea alt înțeles: a exagera.

Totul pornește de la istoria îndelungată de târg de mare însemnătate pe care o are Brașovul. Fiind cetate cu dever mare pentru neguțători și vamă situată pe rutele comerciale, Brașovul devenise și o importantă piață de desfacere pentru diferite mărfuri care luau drumul spre Marile Imperii.

În zilele de târg, urbea era asurzită de strigătele comercianților care își lăudau marfa. Normal, fiecare încerca să atragă cât mai mulți mușterii lăudând calitățile nemaivăzute și nemaiîntâlnite alte produselor sale. Adică înfloreau realitatea și de aici pare că a pornit expresia a spune brașoave.

Afirmaţia era valabilă, ne spune profesorul de istorie Irina Duduian, citat de ziarul „Adevărul” într-un articol apărut în 2015 sub semnătura Simonei Suciu, în primul rând pentru bijutierii braşoveni. Aceştia se pricepeau să folosească materiale fără valoare şi să le transforme în bijuterii care le imitau foarte bine pe cele scumpe, pe care oamenii de rând nu şi le permiteau. Reclama fiind încă de pe atunci sufletul comerţului, felul cum îşi prezentau bijutierii produsele, adică „spusul braşoavelor”, le aducea o mulţime de cumpărători, mai cu seamă că preţurile nu erau foarte mari. Dintr-o formă de snobism tipică vremii, cumpărătorii erau dispuşi să plătească pentru a purta podoabe care imitau creaţiile de mare artă şi pentru a se făli cu ele în faţa cunoscuţilor”, scrie Radu Paraschivescu pentru Pastila de limbă de pe digi24.ro

Amu că am lămurit treaba asta să revenim la ale noastre, adică cele d’ale gurii, temă de care ne ocupăm în acest colț de internet. Pe lângă friptura brașoveană despre care am scris aici și clătitele brașovene despre care promit să scriu mai pe larg cu altă ocazie, întâlnim și Posmagii brașoveni - un produs de patiserie care, pe timpuri, era la mare căutare.

La Siegens, Sub Bucium, erau vestiți pesmeții copți de două ori, pe care vânzătoarea îi presăra încă o dată cu zahăr, când ți-i împacheta, și de care cumparau mulți oaspeții din România în trecere prin Brașov”, scrie Sextil Pușcariu în volumul Brașovul de altădată.

Un fel de pișcoturi de șampanie, dacă vreți, pesmeții de Brașov nu au fost musai inventați acolo. De multe ori asemenea indicații geografice provin și de la faptul că oamenii văd pecetea vămii și asimilează orașul de tranzit cu sorgintea preparatului. Este fix cazul Salamului de Sibiu, despre care am scris aici.

Una dintre cele mai vechi rețete ale Posmagilor/Pesmeților de Brașov apare în 1841, în volumul “200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești” de Mihail Kogălniceanu & Costache Negruzzi (ediție îngrijită de mine, editura GastroArt, 2019). Este interesant faptul că majoritatea preparatelor din această carte provin din Franța, Austria sau Germania - locuri unde au studiat cei doi intelectuali moldoveni și au fost ușor adaptate pentru gustul românilor. În cazul pesmeților brașoveni vorbim, însă, de o excepție: o rețetă cu indicație geografică de pe actualul teritoriu românesc.

Iei o ocă de făină, pui 50 dramuri lapte şi 50 dramuri drojdii, însă laptele călduţ, şi fă plămădeala; o lasă să crească; apoi iei 100 dramuri lapte cald, puţină sare, şase ouă şi 100 dramuri zahăr pisat (însă din zahăr să se oprească 5 dramuri pentru presărat deasupra), una litră unt (din care să se ungă şi calupurile); şi frământându-Ie până  ce se iau de pe mâni, le laşi ca să crească; apoi pui aluatul pe scândură şi-l tai bucăţele mici; le frământă să le faci lungăreţe şi le pui în calup, şi apoi le pui la un loc cald ca să dospească două ceasuri; şi apoi le dai în cuptor, ca la pâine de Spania”.

Despre pâinea de Spania, cunoscută la noi ca pandișpan, am scris aici.

Indiferent dacă ne sunt muieți posmagii ori ba, cei de Brașov ar trebui să aibă o soartă mai bună, mai ales că există o sumedenie de date istorice care îi atestă încât să îi transformăm într-un brand local, recunoscut, de ce nu, la nivel european.

Altfel, pentru cine vrea să încerce rețeta de mai sus,
Oca - Unitate de măsură de greutate, cu valorile de 1260 de grame (în Transilvania), 1271 de grame (în Muntenia) și 1291 de grame (în Moldova);
Dram - Veche unitate de măsură pentru greutate și capacitate, în Țara Românească (3,18 g, respectiv 3,22 cm3) și în Moldova (3,23 g, respectiv 3,80 cm3)
Litră - Măsură de capacitate sau de greutate egală cu un sfert de litru sau de kilogram

Cosmin Dragomir

foto: pixabay

Logo Facebook Logo Instagram