Ce salate se făceau în Banatul de la 1900

Până pe la 1900, bibliografia culinară din Banat este extrem de sărăcăcioasă, numărând trei intrări - din care una e un manuscris (Rețetarul lui Petru Lupulov din 1857) și cele două volume Poftă Bună! Carte de Bucatte de Zotti Hodoș (1899 și 1900).

Despre prima autoare de cărți de rețete din Banat, apărută la Caransebeș, am scris mai pe larg în articolul Despre autoarele de cărți de bucate de dinainte de secolul XX.

Volumele Poftă bună! se remarcă și prin faptul că multe dintre cantități sunt prezentate în prețul de la piață, dar și pentru că, în edițiile următoare, la unele preparate sunt indicate sursele – numele celor de la care au fost culese rețetele.

Pentru astăzi am selectat rețetele de salată din carte - nu de alta, dar în acest colț de internet ne ocupăm în special de aceste preparate:

Salată verde

Spălăm salata în 2-3 ape reci, ca să nu rămâie între frunze musculite ori nisip. Frunzele din afară le desfacem de pe căpățină apoi o tăiăm în patru. Salată lungureață o tăiem în felii de patru degete. După ce am spălat-o, o punem pe o sită, ca să se scurgă apa. Frecăm apoi oțet cu unt de lemn și cu sare. Înmoiam salata în iel, și o aranjăm pe farfurie, vărsăm oleul cu oțet peste ea. le gustuoasă cu muștar franțozesc subțiat cu vin de malaga. Se garnisește cu ouă rescoapte tăiate de-a lungul în patrn.

Salată cu zmântână

Aranjăm salată spălată pe o farfurie. Tăiăm mărunt slănină proaspetă, o topim, și jumerele le punem la o parte. În unsoarea topită punem usturoi tăiat mărunt, 2-3 lingurl bune de zmântână și puțin oțet și sare. Când dă clocot sosul format, îl turnăm peste sălată. Punem pe deasupra jumerele de slănină și felii de ouă rescoapte.

Salată de castraveți

Curățim de coajă 2-3 castraveți mărișori, îi tăiăm cu un cuțit bun în felii subțiri. Le sărăm bine și le lăsăm 2-3 oare în blidul de sălată, punem usturoi tăiat mărunt, oțet bun nu prea tare. Pe deasupra presărăm piper.

Se pregătește și fără usturoi, atunci se mestecă o lingură de unt de lemn cu două linguri de oțet, salata se mestecă cu acesta, și deasupra punem ardei roșu pulverizat.

Salată de cartofi

Fierbem cartofi în apă, îi curățim, și dacă s’au răcit în tăiăm felii. Tăiam felii de ceapă, așezăm un șir de cartofi, puțină sare și felii de ceapă. Pregătim oțetul, care îl vărsăm peste salată. Putem să adaugem felii de țelină feartă, ori sfecle murate, ori masline. De asupra punem piper mărunt.

Salată de pui

Fierbem un pui în apă sărată. Spălăm 2-3 rădăcini de țelină, le tăiăm felii înguste și subțiri, le legăm într’un servet și le ținem. pe gheață. Curățim apoi de pene carnea de pui, o tăiam felii de două degete de late și de lungi, le punem într’un castron, le sărăm și le umezim cu unt de lemn și cu oțet. Le ținem 2-3 oare la loc rece învârtindu-le din când în când. Pregătind salata, mestecăm țelina în carnea de pui, o scurgem de oțet, ș’apoi o mestecăm cu puțină maioneză. Salata aranjată pe o farfurie de sticlă o acoperim cu maioneză.

Salată de varză

Tăiam subțire 2-3 căpățini de varză, o prăjim în unsoare cu foarte puțin zahăr, o sărăm, îi dăm și puțin piper, și dacă ie deja prăjită, punem otet după gust. Când o servim, punem zmântână multișoară. Varza roșie se pregătește tot așa.

Salată rece de varză

Varza roșie ori și cea albă se taie ca tăiețeii de subțire, se freacă cu sare, se opărește puțin, apoi se scurge, se pune sare, unt de lemn și oțet și se mestecă toată.

Salată de patlagele vinete

Patlagelele vinete se coc pe mașină sau la para focului, se curăță de coajă și se toacă foarte mărunt cu un cuțitaș de lemn (făcut anume pentru scopul acesta). Se mestecă apoi cu sare, unt de lemn, suc de lămâie, ori oțet. Cine vrea, poate mesteca și puțină ceapă tăiată mărut.

Salată de ardei (paprică)

Ardeii se frig și se curăță, apoi se taie felii rotunde, li se dă sare, unt de lemn. și oțet.

Salată de patlagele roșii

Pregătim o maioneză și o punem la gheață. Alegem 10-12 patlagele roșii întregi și coapte, le tăiăm cu un cuțit bun, vârful ca un capac. Scoatem cu grijă toate sământele din iele, le spălăm și le acoperim cu bucățica tăiată. Pregătite astfel le ținem 3-4 oare în gheață. Când servim la masă, umplem patlagelele aproape înghețate cu maioneză, le punem capacul, și le acoperim din nou cu maioneză.


Cosmin Dragomir
foto: dreamstime



Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin