Salate pentru finalul Postului

Postul, acum pe terminate, reprezintă un prilej pentru a mânca mai sănătos, mai curat chiar. Însă armonia este, de fapt, cea din plan emoțional – echilibrul sufletesc în care ne aflăm și pe care ni-l dorim atât înaintea, în timpul, cât și după post. Postul nu ar trebui să fie doar o perioadă în care „avem grijă de corpul nostru”, ci este mai degrabă o ocazie de a avea grijă de relațiile cu cei din jurul nostru, de a arăta solidaritate și bunătate în raport cu tot ce-i în jur.

Nu-ți neglija, totuși, nutriția

Asta nu înseamnă, însă, că ar trebui să neglijăm ceea ce mâncăm. Ba din contră, putem găsi simplitate în preparate de post care să ne ofere toți nutrienții de care avem nevoie și care se pregătesc rapid, astfel încât să petrecem mai mult timp cu noi, cu cei care contează și mai puțin timp gândindu-ne la ce anume mai mâncăm.

În timpul postului, putem avea nevoie de o serie diversificată de minerale și vitamine, pentru a sprijini procesele esențiale ale organismului. Printre ele putem aminti fierul, acidul folic (sau vitamina B9) și alte vitamine hidrosolubile, precum vitamina B sau C.

Ce să mai mănânci simplu la final de post?

Un moment în care probabil ești în impas este perioada de sfârșit a postului, în special Săptămâna Mare. Dacă mai ai nevoie de idei pentru ultimele zile de post, poate cele mai importante, îți lăsăm noi mai jos 7 salate – simple, hrănitoare, rapid de preparat și pe care oricine le poate pregăti cu un minimum de efort.

  • Prima salată propusă este o salată verde, un omagiu adus primăverii și nenumăratelor plante verzi (pline de vitamine și antioxidanți) pe care natura începe să ni le ofere chiar în timpul postului Paștelui. O obții foarte ușor cu spănăcel, fetică, varză kale (pe care o poți înlocui cu salată verde sau eisberg), nuci, lămâie și ulei de măsline.
  • Dacă vrei o salată colorată, hrănitoare, dar pe care o preferi cu un dressing, îți propunem o salată suedeză. Are sfeclă roșie, castraveți, măr, spănăcel și un dressing din smântână (vegetală, căci e de post), oțet și hrean.
  • Dovleceii sau zucchini sunt alte legume de sezon de care te poți bucura în această perioadă. Noi le-am propus într-o salată de cous-cous cu vinete, salată frisée și endivia, asezonate cu chimen.
  • Dacă rapiditatea este cuvântul care îți ghidează alegerile culinare în această perioadă, avem pentru tine salata perfectă, cu morcovi și rucola, roșii cherry, ridichi și castravete. Este răcoroasă, cu textură și bună pentru orice masă.
  • Dacă vrei ceva mai sățios și hrănitor de atât, poți face o salată cu năut și quinoa. Peste cele două nu trebuie să mai adaugi decât o mână-două de rucola, spănăcel sau salată endivia.
  • Altă salată sățioasă este cea cu Farro (o cereală; pe care dacă nu o găsești, o poți înlocui cu arpacaș sau grâu spelta). Această rețetă presupune și gătirea ingredientelor, însă nu ar trebui să-ți ia mult. Bulionul, ceapa rucola și fetica, precum și mirodeniile diverse sunt cele care complimentează cereala.
  • O ultimă propunere este pentru cei care nu pot sta departe de ciuperci în post. Este o salată cu ciuperci (champignon sau orice alt soi pe care îl ai la îndemână), ceapă, semințe de floarea soarelui, muștar, usturoi și câteva plante aromatice.

Orice ai mai alege să faci în ultimele zile de post, amintește-ți că nu doar nevoile trupești ar trebui să primeze în această perioadă, ci și cele emoționale. O dietă diversificată nu este nimic fără o minte echilibrată, liniște interioară și o stare mai armonioasă.

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin