Povestea uitatului han „Înjugă-urs”

Nume neobişnuit pentru o astfel de construcţie, Hanul Înjugă-urs chiar a existat, fiind amplasat undeva în spatele Spitalului Colţea, în vecinătatea Târgului Cucului. Ciudata denumire pe care a purtat-o se trage de la tatăl primului proprietar, despre care se spunea că avea o forţă extraordinară.

O adresă exactă a cestui han apare abia în 1867, fiind indicată „suburbia Scaunele, strada Polonă nr.7 din Culoarea de Galben” (cf. I. Ionaşcu, op. cit. pag. 375, doc. 249 – apud George Potra, Istoricul hanurilor bucureştene, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985). Construcţia fusese realizată cu aproximaţie în jurul anului 1830, vreme în care viaţa economică a Bucureştilor luase amploare şi, ca o consecinţă, astfel de hanuri apăreau destul de des pentru a satisface nevoile negustorilor. Primul proprietar a fost Dimitrie Sărăţeanu, de la al cărui tată apăruse denumirea de „înjugă-urs”.

Dotat cu o forţă fizică ieşită din comun, tatăl lui Dimitrie Sărăţeanu ar fi trimis într-o zi un car ca să aducă lemne de la pădure, însă un urs i-ar fi omorât unul dintre boi. Se spune că s-a dus singur în pădure şi, cum necum, s-a întors „cu carul plin de lemne şi cu ursul înjugat alături de boul rămas”. Atunci sătenii i-au pus porecla „înjugă-urs”, cea care avea să dea, ulterior, numele hanului. Fiul lui Dimitrie Sărăţeanu, Constantin, a moştenit de la tatăl său hanul, acesta purtând până la sfârşit neobişnuitul nume de „Hanul Înjugă-urs”.

Tot George Potra ne spune că noul proprietar, Constantin Sărăţeanu, a primit o „dovadă de notorietate” în noiembrie 1867 necesară pentru obţinerea unui împrumut. Mulţi ani mai târziu, în ianuarie 1881, acesta mai primeşte un act de la Primăria oraşului Bucureşti, în care se menţionează, încă o dată, locul pe care se află, şi anume „colţul stradelor Polonă şi Colţea”.

Ulterior, Hanul Înjugă-urs îi este dat ca zestre fiicei lui Constantin Sărăţeanu, Pompilia, care se căsătorise în 1884 cu Mihail Alexandrescu. La câţiva ani de la mariaj, acesta s-a îmbolnăvit grav şi a murit, ulterior rezultând un proces de succesiune între Pompilia şi soacra sa. În noiembrie 1894 hanul şi terenul aferent sunt vândute Eforiei Spitalelor Civile, acestea intrând mai târziu definitiv în proprietatea Spitalului Colţea.  

Cosmin Dragomir
foto: dreamstime

Logo Facebook Logo Instagram