Puține ingrediente exprimă mai bine vara decât pepenele. Rece, dulce și extrem de zemos, acesta este asociat aproape instinctiv cu desertul. Cu toate acestea, în multe regiuni ale lumii, pepenele nu încheie masa, ci o deschide. În Grecia, Turcia sau sudul Italiei este servit alături de brânzeturi sărate, în Spania însoțește șunca maturată, iar în bucătăria contemporană apare în salate sofisticate, alături de fructe de mare, ierburi aromatice și legume crude.

La noi, pepenele roșu se consumă cu pâine și brânză (în special telemea veche), iar pe tik-tok în trend este pepenele stropit cu un pic de lămâie pentru potențarea gustului. O variantă neobișnuită am găsit-o în bucătăria machidonilor dobrogeni: pepene galben murat.

În bazinul mediteranean, pepenele era cultivat încă din Antichitate, iar în Evul Mediu devenise o cultură obișnuită în grădinile mănăstirilor și ale fermelor. În lunile toride de vară, mesele erau alcătuite din ceea ce oferea grădina: castraveți, ceapă, verdețuri, măsline, brânză și pepeni.

Nu exista o separare strictă între felurile de mâncare, iar fructele erau adesea consumate împreună cu alimente sărate. Dulceața pepenelui echilibra salinitatea brânzeturilor maturate și înlocuia, într-o anumită măsură, desertul.

Această tradiție s-a păstrat până astăzi în multe sate din Grecia, Turcia, Bulgaria și sudul Italiei, unde o felie de pepene servită cu brânză este una dintre cele mai simple și mai iubite mese de vară.

Din punct de vedere gastronomic, pepenele este un ingredient ideal pentru salate deoarece combină trei caracteristici importante: conține peste 90% apă și hidratează (asemănător din acest punct de vedere cu castravetele); are o dulceață naturală care temperează gusturile foarte sărate; oferă o textură crocantă și răcoritoare.

Poate cea mai cunoscută asociere din lume este cea dintre pepenele roșu și brânza feta, iar în cazul nostru, cu telemea,

veche. Grecii mai adaugă adesea măsline, ulei de măsline, oregano, mentă sau busuioc.

În Italia, combinația dintre pepenele galben și prosciutto este atestată încă din perioada Renașterii. Bucătarii italieni au observat că grăsimea fină și gustul intens al șuncii crud-uscate sunt echilibrate perfect de dulceața fructului. Azi, poți întâlni diferite variațiuni care mai combină burrata, rucola, fisticul și reducția de oțet balsamic.

În Spania, jamón serrano sau jamón ibérico însoțesc adesea felii de pepene galben. În ultimii ani, restaurantele au reinterpretat această combinație sub forma unor salate care includ: frunze de salată, migdale prăjite sau roșii cherry;

În Turcia, mesele de vară încep frecvent cu pepene roșu, brânză albă, măsline, castraveți și pâine proaspătă. Nu este doar un aperitiv, ci uneori o cină completă.

În gastronomia japoneză contemporană, pepenele apare în salate delicate, alături de castraveți japonezi, frunze de shiso, dressing cu yuzu, susan prăjit, tofu sau crab.

sursa foto: dreamstime