Ce fel de mâncare îi plăcea la nebunie lui Nichita Stănescu

„Nu mânca în public, fără să aibă un motiv serios pentru asta” spune Ștefan Agopian (în volumul Scriitor în comunism (niște amintiri), Editura Polirom, 2013) despre Nichita Stănescu, marele poet dispărut prematur, în 1983, la doar 50 de ani. Agopian a făcut o listă cu „defectele lui Nichita”, în care am găsit și această bizarerie a poetului, despre care autorul lui Tache de catifea pomenește și ceva mai încolo: „Nichita era, privit într-un anume fel, un om ciudat. Nu-i plăcea să mănânce în public, am mai spus-o, nu avea nicio motivație pentru asta, era un fel de pudibonderie nejustificată de nimic”.

Până să ajungem însă la pasul următor, în care vom vedea care era mâncarea preferată a lui Nichita Stănescu, să facem un detour într-o altă secvență în care Ștefan Agopian, tot via Nichita, pomenește de una dintre cofetăriile dispărute și uitate ale Bucureștilor, unde, ne spune prozatorul, „se mâncau cele mai grozave prăjituri din București”. Să vedem cum sună povestea:

„Când era ceva mai binedispus, lui Nichita îi plăcea să recite din poeziile lui de tinerețe. Le considera pierdute, dar ținea minte câteva dintre ele. Mie îmi plăcea în mod special una care se chema «Anica»: «Sughița:/ Cineva gândea la ea.// Cam peste-o lună-i dusă la vedere/ …Odaia zace în tăcere,/ perdeaua are ciucuri, crețuri,/ pe masă – cinci dulcețuri// Când se-ntoarce de la el,/ spârc, pe ea, un porumbel/ Pețitoarele îi spun/ că-i semn bun.» După ce recita o vreme, dar nu de fiecare dată, îl evoca pe Mitică Peristeri, un prieten din tinerețe. Era pe vremea când se înhăitase cu Ionel Vianu și Matei Călinescu, studenți fiind, toți trei, la Litere. Nu era prea clar cine era acest Peristeri, care mie îmi evoca lucruri dulci: copil fiind, pe Calea Moșilor colț cu strada Vaselor era o cofetărie cu tavan jos și cam puchinoasă, căreia i se spunea «La Peristeri» și unde se mâncau cele mai grozave prăjituri din București. Nu mai zic nimic despre parfeurile de la Peristeri, fiindcă nu poți descrie așa ceva cu ajutorul cuvintelor.

Revenind la preferințele culinare ale lui Nichita Stănescu, să vedem ce muză îi seducea papilele gustative îndrăgitului poet: „Când era obligat, totuși, să mânânce în public, comanda invariabil carne de porc tăiată în bucățele mici și prăjită în tigaie până se făcea aproape scrum. Zicea că nu poate suferi carnea în sânge, care îi aducea aminte de tăierea porcilor la care asistase în copilărie. Ca fel de mâncare îi plăcea la nebunie fasolea bătută, și mătușă-mea Vica, pe care o cucerise cu farmecul lui inepuizabil, îi pregătea destul de des fasole bătută. Fasole bătută cu murături. Combinația asta îl umplea de fericire. Nu se omora după cafea, dar bea ceai negru, de fapt un fel de esență de ceai, care îți tăbăcea limba. (…) Intra în panică atunci când rămânea fără vodcă, dar asta se întâmpla foarte rar. Nu se omora după bere, pe care o considera un fel de apă colorată și cam în aceeași situație era și vinul” povestește despre Nichita Ștefan Agopian.

Cosmin Dragomir
foto:dreamstime

Logo Facebook Logo Instagram