Mixul de salate verzi cu fructe nu este un apanaj al celor pretențioși, sau al celor care vor și dulce și sărat în același timp și nici al celor care cred că dacă vor mânca numai asta vor arăta ca fotomodelele anilor 90, ci este mai degrabă o combinație dulce-acrișoară, des întâlnită în bucătăriile lumii, folosită atât pentru a ne încânta papilele, dar și pentru a mai diversifica ingredientele din farfurie.
Extravagante sau nu, multe astfel de salate nu doar că sunt delicioase, ci și aduc – prin cantitatea de vitamine și minerale din compoziție, aportul optim de nutrienți – mâncare și vitaminizare în aceeași farfurie – ce-ți poți dori mai mult...?
Stați pe-aproape că am pregătit o listă de cinci salate verzi care conțin fructe și nu sunt desert – un deliciu, două, trei...
- Salată simply fresh cu spănăcel, rodie și pară
Spănăcelul e gustos și singur, darămite să-i mai pui lângă el și câteva felii de pară și sâmburi de rodie. Cum, n-ați încercat până acum? Am putea spune că para e ingredient autohton, în timp ce rodia e venită pe filieră arăbească, oricum ar fi combinația e de senzație. Aveți nevoie de o pară, o rodie, 100 g de spănăcel din gama Green Garden, o lămâie, ulei de măsline și sare după gust – așa cum v-am obișnuit, împrieteniți ingredientele între ele și serviți – imediat și cu poftă!
- Salată simply fresh sau salata care-ți aduce ploaia-n gură
Ce vă spunem noi mereu despre salatele simply fresh? Că merg oricând, oriunde cu aproape orice, permiteți-ne să vă demonstrăm. Se ia un Italiano Mix (e pachetul complet de verdeață– rucola, frisé, salată radicchio și spănăcel) și se amestecă cu – 100 g de piept de pui fript tăiat fâșii (sau cubulețe, cum doriți), 100 g de afine, 100 g de cireșe (fără sâmburi, tăiate pe din două – dacă aveți răbdare), trei caise (fără sâmburi și tăiate, de asemenea, felii subțiri), sare, ulei de măsline și zeama de la o jumătate de lămâie. Amestecați totul într-un bol cuprinzător și serviți. Bine, fie, puteți să nu puneți cireșe dacă n-ați apucat încă să vă vindeți rinichiul ca să cumpărați un kg.
- Salată simply fresh sofisticată
Sofisticăreli găsim și la salate cât cuprinde – cum adică de ce? Păi nu ați înțeles nici până acum că singura barieră a salatelor e lipsa de imaginație? Cât timp nu aveți probleme cu imaginația, o să descoperiți probabil cele mai gustoase combinații de ingrediente din viața voastră – până la urmă nimeni nu s-a născut învățat și micile mari bucurii ale vieții au fost descoperite neplanificat, cam la fel s-a întâmplat și cu minunăția asta de salată verde cu măr, șuncă și brânză de capră. Aveți nevoie de un mix Bucuria , două mere feliate (sau tăiate cuburi, după preferințe), 100 g șuncă (sau bacon), câțiva mieji de nucă și 100 g de brânză de capră, oțet balsamic (sau de mere), ulei de măsline, sare și piper după gust, credeți-ne pe cuvât, deliciu e un cuvânt prea mic pentru combinația asta simply fresh.
- Salată simply fresh afrodisiacă
Avem o rețetă și pentrru cupluri, știți că nu facem discriminări. Să fie salată? Să fie desert? Ghici ciupercă ce-i? Probabil una dintre cele mai ușor de făcut salate pe care le-ați făcut vreodată (că o să o faceți, nu?). Aveți nevoie doar de 100 g de rucola, 100 g migdale prăjite (puteți să le luați crude și să le prăjiți voi, acasă – în doi), 100 g de brânză feta, 200 g de căpșuni tăiate pe jumătate, oțet de vin roșu, ulei de măsline, o linguriță de miere și una de muștar, sare după gustul amândurora. Bine, fie, rețeta presupune și adăugarea unei mici cepșoare roșii dar vă recomandăm să puneți doar dacă sunteți într-o relație de ceva timp și ceapa și usturoiul nu mai sunt un impediment în calea iubirii voastre, deși știți că și ele sunt considerate afrodisiace.
- Salată simply fresh cu orice fruct – de la pară la piersică
Recomandăm rucola pentru combinația cu orice fruct – trtadițional sau netradițional, v-am spus CĂ MERGE CU ORICE?! V-am spus, firește. În cazul de față o puteți amesteca cu trei piersici bine coapte, tăiate indiscret felii, adăugați un ardei gras tăiat cubulețe (roșu, galben – să fie veselie în farfurie), câteva nuci mărunțite pentru joc de textură, zeama de la o lămâie, ulei de măsline, sare și piper după gust, eventual dacă se nimerește să aveți câteva frunze proaspete de mentă. Pentru diversificare puteți să înlocuiți piersicile cu nectarine, caise, prune, pere și mere în panere.
Unul din îndemnurile noastre de bază – pe lângă cel care vă spune mereu să mâncați salate simply fresh se referă la creativitate și libertate – lăsați-vă imaginația să se joace în bucătărie, fiți liberi și îndrăzneți!