Despre aditivul alimentar E175. Adică despre aur!

Poate că ai auzit - sau ai băut - vodcă cu aur. Sau poate că știi de scandalul în care a fost implicat Franck Ribery, jucătorul lui Bayern, care, după ce a postat o fotografie cu o ditamai halca de carne poleită cu aur, a înjurat comentatorii critici de pe rețelele de socializare.

Ei bine, nu despre scandal vorbim, nici despre fotbal că e cazul aici - deși, chiar dacă nu pare, salata merge de minune cu un meci la TV:)

Există, în lunga listă ce ne sperie de ceva timp - cea de E-uri, unele rele, dar și unele bune ori, măcar, neutre, care pur și simplu nu ne afectează cu nimic. 

E și cazul lui E – 175 sau, mai ușor recognoscibil, aurul comestibil.

Și, da! Chiar e vorba de aur, pudră sau foiță, de cel puțin 22 de karate, care, folosit în mâncare, devine aditiv alimentar aprobat pentru consum atât în Uniunea Europeană cât și în restul lumii.

Am utilizat termenul folosit, exagerând nițel, că tocăniță de aur nu se face, sau s-o face pe la mesele șeicilor.

De obicei el este presărat pe ici, colo în farfurie, mai ales pe deserturi, unde contrastul de culoare cu maroniul ciocolatei conferă o cromatică estetică binevenită. Foița de aur se folosește mult la poleirea fripturilor, dar limita e cerul.

Deși pare, aurul comestibil nu e chiar exagerat de scump, dar nici de presărat lângă leuștean pe un borș zdravăn de pește.

În medievalism, consumul aurului era considerat un aport benefic la starea de sănătate, dar între timp studiile au arătat că în afara opulenței alte foloase nu avem. Așa că, eu vă recomand, mai bine căutați fierul în spanac ca Popeye și, dacă, găsiți vreun inel prin salată, să îl puneți pe deget și să spuneți “DA!”, că nu e de mâncare!

Cosmin Dragomir

foto: pixabay.com

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin