O ditamai familie lexicală s-a format în jurul bazei “moș”, mai toate având sensul de greu, cu încetineală, anevoie. Cam cum se mișcă și bărbatul în etate, împovărat de ani.
Moșcăială, moșmondeală, mocăială, mocoșeală cu tot felul de regionalisme asemănătoare fac parte din această familie.
Să fie oare și moșmoana tot rudă cu ele...?
Moșmonul (Mespilus germanica) este un arbust care face parte din familia Rosaceae, crește de obicei sub formă de tufă, dar în condiții favorabile poate ajunge și la 8 m înălțime. Este răspândit în sud estul Europei și sud vestul Asiei, de peste 3.000 de ani. Fructele sale sunt menționate în antichitate la greci și romani, dar și Shakespeare le invocă.
Cresc de mărimea unui măr mic, au o coajă tare, miez alb, astringent, taninos. Însă ele devin cu adevărat comestibile după prima brumă, abia atunci se culeg, și după o perioadă în care sunt lăsate la întuneric. Atunci coaja se înmoaie, devine ridată, iar miezul se transformă într-o pastă maronie ce dă senzația de fruct alterat. Pulpa aceea moale este perfectă pentru mâncare, moale și parfumată. Se pot consuma atât crude cât și încorporate în diferite aluaturi sau creme, dulcețuri ori gemuri.
Asemănarea lingvistică speculată la începutul textului ar putea sta în picioare dacă ne gândim că acestui fruct îi ia mult timp până ajunge la faza de consum. Și el este moșcăit, se coace greoi, crește încet...
Cosmin Dragomir
foto: pixabay
