Forță, grație, substanță – valori care unesc Eisberg și Regalul de Balet

Nu știm de vreo revoltă – sau, mai mult, de vreo revoluție – care să fi pornit în pași de dans și să fi transformat istoria.

Știm însă că se împlinesc anul acesta 30 de ani de când o revoltă, transformată într-o revoluție, ne-a schimbat nouă, românilor, istoria.

Momentul 1989 primește anul acesta un nou omagiu – poate cea mai grațioasă și expresivă de până acum – prin „Revolta”, spectacolul tematic sub care se desfășoară, pe 30 septembrie, Regalul de Balet de la Teatrul Național București.

Știm, totodată, că și anul acesta, după o primă ediție jucată cu casa închisă, că vom fi alături de frumusețea cu substanță, de grația dinamică și de forța dorinței de schimbare – adică ceea ce reprezintă, deja, Regalul de Balet pentru scena culturală românească și ceea ce Eisberg își asumă în misiunea și în valorile sale. Sprijinim efortul Asociației „Nevoia de Educație”, organizatoarea spectacolului, de a inova, coagula și încărca de forță simbolică ceea ce are baletul contemporan românesc mai ofertant.

Regalul de Balet 2019 va avea loc pe 30 septembrie, pe scena mare a Teatrului Național. Bilete puteți găsi aici, iar aici puteți vedea un teaser al spectacolului:


Vom fi și noi acolo, ca de obicei, #simplyfresh!

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin