Tânărul George Enescu a fost feblețea reginei Elisabeta (Carmen Sylva) și era deseori invitat la masă la Palatul Regal, iar la Peleș avea o cameră la mansarda castelului. Considerat fiu de suflet al reginei, Enescu își mărturisește deseori îndatorarea și afecțiunea pentru cea care l-a adoptat sufletește:
„Pentru mine, Carmen Sylva este o reîncarnare a Sfintei Elisabeta. … Astfel a fost şi Regina Elisabeta a României, care dăruia tot ce avea, despuindu-se de toate bunurile şi săvârşind toate mărinimiile.
Şi eu am beneficiat de această dărnicie şi bunătate. (…) De asemenea, scriitoarea mi-a dedicat cartea Ei «Soare şi Evanghelu», adresând-o «copilului sufletesc» al Ei, adică mie, cel prea nevrednic. (…) Regina m-a adoptat sufleteşte, când s-a înapoiat din Germania, în 1898, după o îndelungă absenţă. … Când m-am înapoiat în ţară, … mi s-au deschis porţile Palatului. Era în 1898. Regele Carol I binevoia să se intereseze de mine, ca de un om care munceşte temeinic, iar Carmen SyIva de producţia mea, în numele căreia m-a adoptat sufleteşte, socotindu-Se «cealaltă vice-mamă», pentru că ştia că prima îmi fusese Principesa Elena Alexandru Bibescu. …
În fiecare vară eram invitat la Castelul Peleş”.
Totul era bine și frumos pentru compozitor, până la... masă. Ceremonialul meselor regale era strict iar spiritul cazon al regelui Carol în lăsa pe muzician mai mult flămând. În Destăinuiri despre George Enescu, Ilie Kogălniceanu povestește:
„Protocolul impunea însă reguli stricte la masa regală, și anume ca Regele și Regina să fie serviți primii, în același timp. Regele Carol mânca puțin și repede. Când termina, i le lua farfuria, și, în același timp, se ridicau și farfuriile celorlalți comeseni, indiferent dacă aceștia mai mâncau sau nu. Asta însemna că ultimii serviți nu apucau uneori să-și golească farfuria. Enescu – fiind cel mai tânăr, era servit de obicei ultimul – trebuia deci să mănânce repede”.
Existau, însă, și momente în care Enescu se putea bucura de mâncare: atunci când se serveau crenvurști sau porumb fiert: „se bucura însă, când se serveau crenvurștii, care se mâncau cu mâna, ca și porumbul fiert. Se evita anevoioasa manipulare cu furculița ce se înfigea greu în două, trei boabe, conform uzanțelor…”
Cosmin Dragomir
foto: radioromaniacultural.ro