Într-un fel nu este de mirare că unii dintre cei ajunși astăzi la o vârstă venerabilă – septuagenari sau chiar octogenari – mai lăcrimează nostalgic după „vremurile bune” de altădată, când tot omul își permitea o siclă de vodcă, un sălămior de Sibiu sau o șunculiță de Praga. De altfel, este o realitate faptul că de pe la jumătatea anilor `60 până pe la finalul anilor `70 s-a trăit relativ bine în România comunistă - fie și dacă ne referim în special la cei care, datorită diferitelor relații, se descurcau în așa fel încât puteau ajunge să ducă un trai îndestulat.
Sigur că, pe lângă „învârtiții de serviciu”, mai exista și așa-zisul tineret revoluționar din acele vremuri – fetele sexy care purtau minijupe și blugi evazați, ajunse azi bunici sau străbunici – tipi și tipe care, (auto)eliberați cumva de rigurozitatea restricțiilor ideologice impuse de regim, își aruncau ochii spre Vest și înțelegeau mult mai bune decât o făcuseră părinții lor că se poate trăi, fie și în acele condiții, un pic mai bine. Și ce îți trebuie, până la urmă, când ești tânăr, să te distrezi? În primul rând un pretext (o zi de naștere, o onomastică, o sărbătoare oarecare etc.), apoi câteva sticle și, nu în ultimul rând, ceva din care să încropești o gustare. Unii însă se alegeau cu ceva mai mult.
Vedem asta în paginile romanului Provizorat, de Gabriela Adameșteanu (Editura Polirom, 2017, reeditare), unde am descoperit filonul unei astfel de întâmplări bahico-gastronomice: „În fiecare lună, aniversarea cuiva se lasă cu o petrecere la sfârșit de program, lichior Havana Club de cafea, de ananas, arahide, sendvișuri cu cașcaval Dobrogea și șuncă de Praga, vin de Greaca, bere Azuga și daaans!”
Pentru a reda aproape fidel atmosfera din acele timpuri, Gabriela Adameșteanu umple pasajele și cu impresii gustativo-olfactive care ne fac să credem, măcar pentru o clipă, că totul se petrece oriunde altundeva decât într-o țară comunistă, deși… „Din când în când însă, o enervare a Tovarășului lovește ca un trăznet olimpic, iar întărirea disciplinei are ca primă măsură interzicerea consumului de alcool în instituții. Dar chiar și atunci sărbătoriții vin cu două ore mai târziu și aduc două cutii de bomboane de ciocolată cu miez fondant, sfărâmicios. Femeile umplu birourile cu parfumul coloniilor Farmec ori Soir de Paris și cu ciocănitul mărunt al pantofilor Guban, iar colegii le fac complimente pentru rochia nouă.”
Indiferent însă de restricții, de regulamente și de intrucțiunile primite de la centru, când sunt puși pe distracție oamenii devin ingenioși, astfel că se găsește întotdeauna o cale de eluda impunerile absurde: „Spre prânz, un membru al familiei va căra o sacoșă cu sticle de vin și Cico, prăjituri de casă, sendvișuri și un pachet de țigări Snagov. Ceștile de cafea sunt umplute cu vin, luați, vă rog, și o prăjiturică, un sendviș. Introvertiții încremenesc pe scaun, fumând din pachetul oferit de sărbătorit, care, în funcție de vârstă, a adus fie un magnetofon Tesla, cu rockuri, twisturi și cha-cha, fie un pick-up și plăci cu tango, vals și foxtrot.”
Poate că nu e ușor de imaginat, cel puțin pentru generațiile de după revoluție, cum se întâmplau lucrurile cu 50 de ani în urmă, însă pentru întregirea acestui (mai mult sau mai puțin) închipuit episod cinematic, vă mai redăm un pasaj menit nu să aducă un plus din punct de vedere gastronomic, ci să vă facă să (re)trăiți dinamica unei astfel de sindrofii în timpul căreia, pe lângă mărcile de băuturi sau de țigări care poate azi nu mai spun mare lucru (deși Havana Club sau șuncă de Praga există încă, pierdute totuși în multitudinea de oferte), se consumau prăjiturele de casă și, firește, „cafea naturală”: „Treptat, atmosfera se încinge, se alege cel mai bun cuplu de dansatori, vechile cupluri ilicite se urmăresc cu priviri geloase sau complice, fără să observe că sunt comentate cu voce scăzută în alt colț al camerei, iar bărbații ajunși la 50 de ani își regretă, după o ceașcă-două, cumințenia familială. Elvis Presley, Tom Jones, Aznavour, Adamo, Mireille Mathieu îneacă într-o sentimentalitate lipicioasă ochii iritați de fum. Este de-ajuns ca cineva să întoarcă întâmplător ochii spre ceilalți ca să se descopere, multiplicat grotesc, în privirile lor patetic suferinde.”
Cosmin Dragomir
foto: dreamstime
