Pentru o viață de cuplu echilibrată, luați, din dragoste, salată!

Știați că există o legătură strânsă între salată și o viață de cuplu echilibrată? Poate vă vine în cap acum expresia că ați făcut salată din relația voastră. Da, poate fi și ăsta un punct de plecare (sau, mai degrab[ de oprire), dar cum putem face ca această „salată” să fie pe gustul ambilor parteneri? Iată câteva idei!

Viața de cuplu ca o salată

Orice relație are momente vesele și (mult) mai puțin vesele. E o combinație care trebuie ținută în echilibru ca lucrurile să funcționeze. La fel se întâmplă și cu salata - în ea punem ingrediente care, dacă nu sunt asezonate cu nimic, adesea n-au niciun farmec; dar, în momentul în care le asociem și le amestecăm un pic, salata prinde nu doar gust, ci un gust minunat! Când ți s-a întâmplat să pui ultima dată în bolul de salată altceva decât trebuia sau, pur și simplu, se potrivea? Ce facem de fapt, și cu salata, și cu drtagostea, e să găsim un echilibru - al gusturilor și aromelor, al spațiilor și comunicării - exact ca în viața de cuplu. Negociem anumite nuanțe, avem diverse obiceiuri și ajungem (sau cel puțin încercăm) la mixul care ne oferă echilibrul – exact cum „negociem” câtă sare și piper punem în, desigur, salată!

Dacă salată nu e, nici echilibru nu e

Fiecare dintre noi dorește să păstreze cât mai mult, pe parcursul relației, pasiunea de la început. Fără aceasta este greu, de multe ori, să găsim echilibrul ca parteneri - pentru că nevoile noastre nu se mai îmbină perfect, așa cum se îmbină, de pildă, frunzele de rucola cu parmezanul. Totuși, salata poate fi ajutorul nostru atunci când ne dorim să simțim aceeași „fluturași” în stomac ca la început. Astfel, o încercare de readuce echilibrul în relație poate fi aportul suplimentar de hormoni „de bine” – iar la acest capitol salatele pot ajuta: cele mai muilte frunze de salată sunt cunoscute și pentru rolul lor în creșterea dozelor de dopamină, serotonină și endorfină din organism. Așa că nu vă sfiiți și apelați cu încredere la o salată – ca pretext de invitație la restaurant sau cină cu conversații de substanță acasă – atunci când situația o cere!

Dacă tu ești o salată, sunt și eu o salată

Odată cu trecerea anilor și cu instalarea zonei de confort (poți citi și „rutinei”) între parteneri, există numeroase studii care arată că se instalează și kilogramele în plus. Acesta este unul dintre factorii care pot să perturbe și echilibrul din cuplu, prin faptul că partenerii nu mai sunt preocupați de modul în care arată și au obiceiuri culinare nesănătoase. Dar cum spuneam și la început, pentru o viață echilibrată consumați salată. Iată, încă un mod, în care salata poate fi prietena voastră în regăsirea și păstrarea echilibrului în cuplu.

Dragostea trece prin stomac...dar ce facem cu echilibrul?

Se știe că în cultura românească spunem mai rar te iubesc, dar te invităm la masă și gătim tot ce considerăm noi că este mai bun. De obicei ceva prăjit sau foarte sățios, să nu se ridice, nu-i așa, omul înfometat de la masa ta. Dar v-ați gândit că ați putea spune „te iubesc” și cu o salată? Găsiți aici (link catre articol cu rețete) multe feluri de a spune „te iubesc” cu ajutorul verdețurilor.

Ok, și acum că v-am dat câteva idei despre cum să aveți o viață de cuplu echilibrată bazată pe-o salată, sperăm să și puneți în aplicare învățăturile. Rămâneți #simplyfresh!


foto: shutterstock

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin