Verdețuri și pizza. Sau „care-i treaba cu frunzele pe pizza!?”

Verdețurile pe pizza nu sunt, poate, cea mai populară sau celebră alegere, însă sunt cu siguranță o preferință culinară consacrată, prezentă de sute de ani în bucătăria diverselor culturi mediteraneene și nu numai. În plus, dacă vrei să-ți mai înverzești puțin preparatele, iar pizza nu ar trebui să fie exclusă, ăsta e momentul perfect. A venit primăvara – chiar dacă e prezentă mai mult în calendar – și asta înseamnă că ar trebui să te bucuri din plin de prospețimea spănăcelului, feticăi (valerianella) sau rucolei.

Pizza este poate cel mai faimos preparat de pe planetă, a cărui popularitate este rezultatul schimbărilor economice și sociale de-a lungul a sute de ani. Pizza a fost creată, savurată și adaptată de oameni încă din Antichitate. Atunci, pizza era o modalitate facilă de a mânca pentru cei care nu aveau cum să folosească o farfurie sau se grăbeau, iar scopul ei era de a ține la un loc toate alimentele servite la o masă. Astfel, pizza nu era altceva decât o bucată de aluat, sau o lipie, presărată cu ulei de măsline, ciuperci, roșii, ierburi, uneori și cărnuri sau alte legume diverse.

Totul ca peste câteva secole bune, în Italia secolului XVIII, napolitanii să pună piatra de temelie a preparatului pe care îl știm astăzi cu toții sub denumirea propriu-zisă de „pizza”. Ca urmare a dezvoltării orașului Napoli și a suburbiilor sale, mulți au găsit în pizza o mâncare bună, ieftină, dar și ușor de gătit și servit – deseori vândută în stradă, tăiată și servită trecătorilor la orice oră din zi, după placul și buzunarul fiecăruia. De obicei acoperite cu ingrediente simple și la îndemână oricui, prețul mic și savoarea pizzei au transformat-o într-o alegere populară pentru napolitani.

Încet, dar sigur, pizza s-a răspândit în restul peninsulei, iar turiștii au devenit mai apoi, în secolul XIX, cei ademeniți de savoarea și mirosul îmbietor al pizzeriilor de pe micile străzi ale orașelor italiene. Extinderea popularității pizzei pe plan internațional a fost un efect direct al migrației locuitorilor din Napoli, intensificării turismului și chiar sortimentului de pizza margherita, care poartă numele reginei Margherita.

Pizza de astăzi diferă de primele variante de pizza concepute cu multe secole în urmă, însă un lucru e sigur: niciodată pizza nu a existat fără ceva verde pe ea – fie că vorbim de busuioc, cimbru sau alte plante aromatice. Nici rucola nu este o excepție, iar noi considerăm că de pe pizza ta nu ar trebui să lipsească nici spănăcelul, nici fetica.

Uneori, când nu mai știi ce să pui pe o pizza, câteva frunze verzi pot fi salvarea ta. Adaugă puțină culoare, nutrienți, dar și o aromă diferită – ușor dulceagă în cazul spănăcelului și feticăi, sau ușor piperată și amară în cazul rucolei. Mai jos, câteva idei de cum să le combini:

  • Spănăcelul
  • Acesta poate fi pus pe o pizza cu diverse sortimente de brânzeturi, altfel spus, o pizza în stil Florentine, originară din regiunea Florenței. Pune pe blatul de pizza niște ricotta asezonată cu usturoi, sare și piper, pe care presară niște mozzarella și parmezan. Alternativ, poți pune și niște felii subțiri de ceapă roșie, ardei sau prosciuto.
  • Sau poți crea o pizza pe care pui sos de tomate în locul brânzei ricotta. Peste sosul întins pe aluat poți împrăștia parmezan sau mozzarella, spănăcelul, frunze de busuioc și felii subțiri de ciuperci și roșii.
  • Rucola
  • Rucola merge de minune pe o pizza cu sos pesto, peste care să mai pui și ricotta, parmezan și zucchini. Vei obține, astfel, o pizza verde cu mulți nutrienți și gusturi care se îmbină armonios.
  • Dacă vrei o rețetă pe care să servești rucola crudă, fără să o pui la cuptor, poți coace un blat simplu cu sos de tomate și parmezan. Peste acest blat copt și răcit pune frunze de rucola, busuioc și pătrunjel, apoi presară sare, piper, zeamă de lămâie și ulei de măsline.
  • Fetica (valeriană)
  • Fetica o poți pune pe o pizza cu sos Alfredo, mozzarella, usturoi, fășii de pui și un strop de zeamă de lămâie. Mai poți asezona cu frunze proaspete de busuioc și felii subțiri sau fulgi de ardei iute.
  • O altă opțiune este să întinzi sos de tomate pe blat, cu câteva bucăți de mozzarella sau ricotta deasupra, alături de prosciuto și roșii cherry tăiate în felii mici.

Pe cât de popular, pizza este un preparat pe atât de ușor de modificat și adaptat după propriile gusturi. N-ar trebui să încerci acum o grămadă de rețete pe care poate nu le cunoști doar pentru a încerca ceva nou. Poți și experimenta, însă poți să adaugi niște spănăcel, rucola sau fetică chiar pe pizza ta obișnuită. Cine știe, poate inventezi tu o rețetă nouă?


foto: pixabay

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin