Poate te-ai întrebat cândva – sau poate că nu, dar noi sigur am făcut-o – cum au evoluat salatele în istorie? Acum, le împărțim în două categorii – frunzele simple, care însoțesc un sendviș cu șuncă sau preparatul ales din meniu, de la categoria „recomandarea bucătarului”.
Salatele au, într-adevăr, o istorie care se întinde de-a lungul secolelor. Clasica salată verde, peste care se pune ulei, oțet si sare, este prezentă în meniurile omenirii încă din vremea grecilor și romanilor. Iar pe vremea aceea se discuta despre momentul cel mai potrivit pentru a servi salata - fie la începutul mesei, fie ca ultim fel. Se pare, însă, că anticii nu au reușit să dea un răspuns acestei întrebări și rămânem astfel într-un mister din care noi, desigur, înțelegem că salatele sunt bune oricând!
Ce se credea despre salate
Și Hipocrate, și Galenus spuneau că salata era apreciată mai ales pentru că îmbunătățea digestia. De aceea, era de preferat să fie consumată la începutul mesei. Alții credeau că salata ar trebui să fie ultimul fel de mâncare, de consumat la cină, chiar înainte de a merge la culcare, datorită proprietăților sale relaxante. Alte surse credeau că în salata sălbatică - Lactuga virosa - erau prezente substanțe sedative, folosite în Evul Mediu pentru combaterea insomniei și chiar administrate răniților în al Doilea Război Mondial.
Spre deosebire de rucola, salata verde a avut o reputație de anti-afrodisiac. Poate că de aceea salatele - și legumele crude în general - făceau parte din dietele legate de tradițiile de retragere în mănăstiri și de stilurile de viață spartane ale pustnicilor în căutarea unui contact spiritual mai profund.
John Evelyn, autorul cărții „Acetaria: A Discourse of Sallets” (1699), susținea că salatele verzi au o influență benefică asupra moralității, a cumpătării gândurilor. Aceasta este prima carte dedicată exclusiv salatelor, destinate ca legume crude însoțite de condimente, publicată în Anglia. Nu este doar un tratat despre salate, ci și o scriere importantă din acea vreme în sprijinul vegetarianismului. Lucrările indică 73 de ingrediente posibile pentru a pregăti salate mereu diferite alături de condimentele care urmează să fie asociate în rețete.
Evoluția salatelor – de la salata calmantă la salata ca specialitate a bucătarului
Secolul al XVII-lea a fost secolul salatelor colorate, compuse dintr-un adevărat caleidoscop de ingrediente. Au existat numeroase cărți de rețete care explicau cum se prepară salate. „The Accomplisht Cook” (1660) a lui Robert May a explicat cum se prepară o salată cu cel puțin 18 ingrediente, inclusiv smochine și cartofi.
Povestea salatelor a continuat până în secolul al XIX-lea, odată cu publicarea mai multor manuale dedicate mâncării bune și gustului vremii, precum „Fiziologia gustului” (1825) de Jean Anthelme Brillat-Savarin.
Din secolul al XX-lea, mai ales în Anglia, salatele erau considerate un fel de mâncare pentru cei bogați și erau asezonate cu cea mai mare grijă atunci când erau puse pe masă.
Salatele în prezent
Salatele sunt acum printre cele mai accesibile feluri de mâncare. Totodată, numărul persoanelor care cultivă legume și ierburi aromatice este în creștere – prilej perfect de a încerca tot felul de rețete gustoase și originale.
În restaurantele din întreaga lume, găsim acum salate ce se numără printre recomandările bucătarilor. Acestea sunt răsfățate cu amestecuri care creează preparate sofisticate și sănătoase.
foto: shutterstock
