Ce „merge” cu spănăcel? 10 mâncăruri bune care devin perfecte cu spanac tânăr

Varianta mai fragedă a spanacului – spănăcelul – este o alegere destul de recentă în bucătăriile noastre. Nu suntem siguri dacă Popeye Marinarul era fan al frunzelor mai tinere ale acestei plante - doar își lua puterile din conservă! - însă știm că de la el au învățat mulți dintre noi cât de bună e frunza de spanac, pentru sănătate, pentru gust, pentru de toate...

Spănăcelul îmbunătățește sănătatea cardiovasculară, a creierului, reduce riscul de diabet, are efect antioxidant, antiinflamator, ajută performanța sportivă, programele de slăbire, furnizează canități mari de vitamina K, beta-caroten (pro-vitamina A), mangan, folat, magneziu, fier.

Acum, să vorbim despre mâncăruri. Spănăcelul este partenerul potrivit multor preparate. Unele mai accesibile, altele mai complicat de pregătit. Iată câteva idei de papa bun care merge impecabil cu spănpcel.

  • Renumitul ou ochi – Dacă nu ai încercat până acum, nu este timpul pierdut. Este, poate, cel mai accesibil fel de mâncare la care te gândești. Poți consuma spănăcelul proaspăt, cu frunzele tăiate mici sau preparat sote.
  • Piept de pui – La grătar, fiert sau la cuptor, cu un sote de spănăcel parcă e altceva. Cine s-a plictisit de piureul de cartofi, are alternative care mai de care din familia de rețete ale spanacului. Dar, dacă sote-ul nu te atrage, poți încerca niște piept de pui cu mozzarella și spănăcel sau cu un sos de smântână.
  • Friptură de porc – Un preparat favorit pe masa noastră, mai ales de sărbători. O garnitură fresh cu spănăcel stropit cu un pic de ulei și zeamă de lămâie completează ideal ceea ce-i lipsește fripturii.
  • Somon – Fanii somonului caută, în general, variante ușoare de garnitură care să potențeze și mai mult gustul irezistibil al acestui pește. Iar dacă nu prea te agiți când vine vorba de somon, află că garnitura cu spănăcel este potrivită și pentru rețete de doradă sau păstrăv, spre exemplu.
  • Fructe de mare – Dacă îți plac fructele de mare, îți recomandăm să încerci o salată ce include și niște spanac fresh, tânăr și bun la gust.
  • Paste – vorbim aici de penne, de spaghete, de tot felul de rețete, în care spănăcelul să reprezinte baza unui sos pe care îl adaugi. Sau poate reprezenta un ingredient important într-o salată fresh care să includă paste cu pui sau cu pește.
  • Plăcintă – Cu brânză sărată, cu ciuperci, deja parcă îți lasă gura apă, știm. Adăugăm și niște spănăcel în compoziție și schimbăm puțin perspectiva.
  • Ciuperci – Poți încerca o mâncărică de ciuperci cu ingredientul vedetă. O altă idee ar fi ciupercile umplute. Aici sunt două variante: le umpli cu spănăcel sotat și cu ce alte ingrediente vrei (brânză, cașcaval, ceapă, usturoi, bacon) sau le servești separat, cu câteva frunze proaspete alături.
  • Cartofi natur/ la cuptor – O cină rapidă, într-o seară în care nu prea ai pe-aproape resurse și idei. Cartofii se potrivesc cu aproape orice aliment sau legumă, de aceea, îți recomandăm și varianta în care adaugi niște baby spanac.
  • Năut la cuptor – O mâncărică de năut sățioasă poate fi însoțită de niște frunze proaspete de spănăcel. Sau integrate în rețetă direct. Pentru vegetarieni (și nu numai), este o idee de prânz ideală – ține și de foame și e și gustoasă.

Idei de rețete sunt cât cuprinde. Tu nu uita să ții niște spănăcel pe-aproape!

foto: shutterstock


Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin