Cum e cu crutoanele în salată?

La restaurant, salata vine cu crutoane. La fel ești servit/ă și când îți comanzi supă-cremă. Și poate te-ai întrebat de unde vine obiceiul acesta de a pune bucăți de pâine uscată in mâncare. Spunem obicei, pentru că mulți dintre noi le pregătim chiar și acasă – la cuptor sau în tigaie.

Scurtă istorie a crutoanelor

Perioada în care au apărut nu este foarte clară, însă crutoanele provin din Franța. De asemenea, „croûte” în franceză înseamnă „crustă”.

Există, însă, o legendă conform căreia un diplomat francez, Edgar Crouton, într-o vizită la curtea regelui Angliei, a scăpat bucăți de pâine în supă atunci când lua cina cu regele. De rușine, a mâncat supa cu tot cu bucățile de pâine și a realizat că rezultatul era unul foarte bun. De aceea, s-a gândit să dea un nume acestei combinații. Și cum să numești o descoperire, dacă nu după numele tău?

Iar din 2015, 13 mai este declarată „Ziua Națională a Crutoanelor” în SUA. Compania americană Rothbury Farms a decis să celebreze acest prepatat și a propus acea dată. Drept urmare, poți sărbători și tu în această zi cu o salată delicioasă - cu crutoane, desigur!

Cum poți prepara crutoanele

După ce pâinea deja a devenit puțin uscată, rupe-o în bucățele mici. Ai, apoi, două variante foarte simple pentru a o transforma în preparatul despre care vorbim.

  • În tavă, la cuptor. Pui o hârtie de copt în tavă. Preîncălzești cuptorul. Până se încinge cuptorul, amesteci bucățelele cu ulei de măsline sau unt topit și adaugă ce condimente vrei – praf de usturoi, oregano, mărar, piper, sare. Ține de gust și preferințe cum asezonezi pâinea. Le pui in tavă și le lași la cuptor până devin aurii.
  • În tigaie. Tai pâinea în cubulețe mici. Pui la încins o tigaie în care adaugi uleiul de măsline sau unt. Fie lași tigaia 2-3 minute pe foc, fie aștepți să se topească untul. Presari condimente, după gust, pe bucățelele de pâine și le așezi în tigaie. La fel, le prăjești până se rumenesc.

Le mai poți prepara în air fryer sau la cuptorul cu microunde, însă gustul cel mai bun se simte din primele două variante. 

Salate cu crutoane

  • Iceberg și rucola cu crutoane și brânză Emmenthaler - Așezăm 100g de rucola și 100g de salată iceberg într-un bol mare. Le stropim cu ulei de măsline, niște suc de lămâie și sare cu piper după gust. Punem 100g de brânză emmentaler, trecută prin răzătoare, și în jur de două treimi din crutoane - după preferință - și le amestecăm. Restul de crutoane și încă 100g de emmentaler ras este păstrat pentru a fi presărate la final peste salată. Opțional, poți adăuga roșii, normale sau cherry, ori folosi parmezan în loc de emmentaler.
  •  Insalada Rustica - Salată rustică cu mozarella și ciabatta -  Ai nevoie de 250 g mozzarella, 250 g roșii cherry, un mix Eisberg ( sau poate fi și rucola, sau spănăcel), 2 căței de usturoi, o linguriță de oregano măcinat, 30 g măsline negre, 30 g capere, un castravete, busuoic proaspăt, 10 ml oțet balsamic, 100g de pâine tip ciabatta, o ceapă roșie, ulei de măsline, sare și piper, după gust. Pui ceapa într-un bol peste care adaugi oțetul balsamic și le lași să se odihnească împreună. Între timp, rupi ciabatta în bucăți mici pe care le aranjezi într-o tavă de copt, cu ulei de măsline, sare, piper și oregano. Le lași la cuptor 15 minute sau până când ciabatta devine aurie și crocantă. Separat, feliezi legumele rămase – roșiile, caperele, măslinele și castravetele, pe care le amesteci delicat cu ceapa scursă de oțet (nu arunca sosul în care s-a odihnit ceapa, acesta va fi vinegreta salatei). Curăță  usturoiul și toacă-l mărunt peste vinegretă. Completezi cu oregano, sare și piper după gust. Combini legumele cu crutoanele obținute, adaugi vinegreta și așezi bucățile de mozzarella.
  • Salata Caesar- Poate cea mai întâlnită salată din restaurante, și totuși, cu multe variante de rețetă. Îți trebuie 400 g piept de pui, crutoane, 40 g fâşii bacon, 2 rămurele de rozmarin, 2 pungi salate Eisberg, un cățel usturoi, o lămâie, o lingură smântână, 80 g parmezan ras, ulei de măsline, sare, piper. Pregătești crutoanele. Desfaci pungile cu salată și le așezi în castron. Pieptul de pui îl tai fâşii, îl pui într-un castron şi îl amesteci bine cu  ulei de măsline, sare şi piper. Împreună cu baconul, fâșiile de pui se prăjesc la foc moderat în tigaie, fără a amesteca prea mult. Pui toate ingredientele în castron și le amesteci.
  • Salata Lyonnaise – că tot am vorbit de Franța, te invităm să încerci o salată renumită în această țară. Ai nevoie de o pungă cu salată (poate fi chiar rucola), crutoane, 70g de bacon, vinegretă sau un dressing la alegere, după gust, două ouă, o lingură de oțet. Prepari ouăle poșate – într-o oală cu apă, sare și oțet. Până sunt gata, prăjești baconul. Într-un castron, pui salata, ouăle și restul ingredientelor peste care adaugi dressingul.

Să recapitulăm: crutoanele reprezintă un mod ideal de a folosi pâinea uscată într-o rețetă. Astfel, nu mai ești nevoit/ă să o arunci. De asemenea, cunoscând vorba „ia cu pâine”, oferă un plus de sațietate. Și să nu uităm de textură – legumele înmuiate de dressing se potrivesc perfect cu bucățelele crocante de pâine.

foto: pixabay

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin