Micul dejun mare: rețete cu ouă pentru un început mai bun al zilei

Evaluarea dvs. a fost salvată!

Du hast schon eine Bewertung abgegeben!

Ultimele cercetări arătă că în medie este bine să mâncăm câte un ou în fiecare zi, ceea ce ne indică faptul că acum ne apropiem de nivelurile consumului de ouă observate în anii 1970, când s-a atins un nivel maxim.

Cercetătorii reafirmă că oamenii își fac - sau ar trebui să-și facă - din nou timp pentru “un mic dejun ca pe vremuri”, adică fără cereale care conțin o cantitate mare de zahăr, unele chiar și 12 grame per/porție.

Nu numai că sunt ouăle delicioase și incredibil de versatile, dar sunt și o alegere extrem de sănătoasă, fiind pline de proteine, scăzute în calorii și pline de vitamine.

Mai jos am „clocit” câteva dintre rețetele noastre preferate pe bază de ouă.

Ouă cu spanac și ciuperci

INGREDIENTE

50g unt

100g ciuperci tăiate

Frunze de spănăcel

4 ouă

8 lingurițe smântână

4 felii de pâine

Pre–încălziți cuptorul. Folosind 10 grame de unt, ungeți patru vase de ceramică pentru cuptor. Adăugați 20 de grame de unt într-o tigaie și lăsați focul mediu. Adăugați ciupercile, sotându-le, iar la final le condimentați după gust.  Scoateți ciupercile pe o farfurie, apoi adăugați untul rămas în tigaie. Adăugați apoi spanacul.

Umpleți cele patru vase de ceramică cu compoziția de spanac și puneți și ciupercile. Spargeți un ou deasupra fiecărui vas și apoi și smântâna. Presărați puțin piper. Puneți castronașele într-un vas mare în care turnați apă. Coaceți șase până la opt minute sau până când ouăle sunt făcute, dar rămân încă frumoase și moi.  Între timp, prăjiți pâinea.

eggs-1467286_1920


Ouă în straturi

INGREDIENTE

Pentru stratul roșu

2 roșii medie, decojite

Ulei de măsline

Câteva fire de șofranul (opțional)

2 ouă bătute

Pentru stratul negru

25g de tapenadă de măsline negre (sau puteți folosi pastă simplă de măsline)

2 ouă  bătute

Pentru stratul verde

2 tulpini de busuioc, pătrunjel tarhon și chives (fire de arpagic verde)

2 ouă bătute

Tăiați roșiile mărunt. Încălziți o cană de ulei într-o tigaie și gătiți roșiile cu șofranul timp de două minute. Lăsați compoziția să se răcească, apoi amestecați cu ouăle bătute și cu ce condimente doriți.

Pentru stratul negru, amestecați pasta de măsline cu ouăle bătute.

Pentru stratul verde tocați toate ierburile, amestecați ouăle și adăugați condimente după bunul plac.

Când cele trei amestecuri sunt gata, încălziți o tigaie mică (aprox.20 cm). Atunci când este suficient de fierbinte, puneți puțin ulei de măsline și  prăjiți un strat subțire de amestec roșu (nu folosiți toată compoziția o dată, ci se merge pe principiul clătitelor). Puneți-l deoparte pe o farfurie, adăugați puțin ulei de măsline în tigaie și repetați cu  amestecul negru. Când este gata, așezați “clătita” pe farfurie, peste cel roșu. La fel procedați și cu cel verde. Repetați operațiunile până terminați toate cele trei compoziții.

Acoperiți omleta stratificată cu hârtie de copt și plasați un obiect greu deasupra ei. Lăsați-o la frigider peste noapte, netezați-i marginile și tăiați-o în cuburi sau dreptunghiuri.


mic dejun-2955104_1920


Shakshuka perfectă – ouă bătute cu un sos de roșii arămiu și o mulțime de ierburi și condimente

INGREDIENTE

1 ceapă roșie

2  căței de usturoi zdrobiți

2 ardei roșii, feliați

1 ardei galben, feliat

1 linguriță de chimen, boia de ardei și turmeric

2 x 400 g conserve de sos de roșii

1 lingură de pastă de roșii

4 ouă mari

puțin zahăr (opțional)

Coriander proaspăt pentru a servi

Ulei de măsline

Într-o cratiță se încălzesc câteva linguri de ulei de măsline la o temperatură moderată. Adăugați ceapa tăiată și  gătiți-o câteva minute până când începe să se înmoaie. Se adaugă ardeii și usturoiul și se continuă să se prăjească timp de aproximativ cinci minute, amestecând frecvent, până când legumele sunt moi și puțin aurii. Adăugați un pic de ulei de măsline, dacă o cere compoziția. Adăugați mirodeniile și pasta de roșii în tigaie și continuați să amestecați bine timp de încă un minut. Se toarnă peste conținutul celor două conserve de roșii. Adăugați puțină sare și piper și lăsați amestecul să se umfle ușor, timp de 10 până la 15  minute, fără capac. Gustați sosul și, dacă vi se pare că este un pic mai acru, adăugați o linguriță sau două de zahăr. Opriți focul și faceți patru mici scobituri în partea superioară a amestecului. Spargeți un ou în fiecare dintre ele.

Puneți din nou tigaia pe foc, aduceți-o înapoi la o ușoară fierbere și acoperiți-o cu un capac. Gătiți  timp de 4-5 minute. Presărați deasupra condimente și o mână de coriandru tocat.

Serviți cu feta sfărâmată sau cu iaurt și pâine proaspătă.

sursa

Produse asemănătoare

Logo Facebook Logo Instagram Logo Linkedin